Pepe – „E o piesă cu un mesaj cât se poate de pozitiv”
Articol de , 30 iulie 2020, 11:52 / actualizat: 31 iulie 2020, 11:53
Direct din Delta Dunării, cu un single fresh, despre muzică și vară a povestit Pepe în matinalul #BeFM #DeDimineață cu Marius Stoica și live pe Facebook-ul București FM, via Skype.
„Inima mea” este o colaborare între trei dintre cele mai bune voci din România: Pepe, Andra și Connect-R.
„Fiecare cântă despre inima lui, dar ne referim la cei care ne ascultă. E o piesă superbă, o colaborare inedită. Mai mult decât că suntem toți trei pe o piesă, e faptul că e cântată și ascultată de toată lumea. Mai mult nu am ce să îmi doresc. Azi-noapte am vorbit cu Connect –R și spunea că pe unde se duce toată lumea îl felicită”, spune Pepe.
„De când o cunosc pe Andra mi-am dorit să cânt cu ea. Mai mult, fiindu-mi și nașă am zis că da, dar nu puteam să o iau ca de la artist la artist. Și atunci când a venit Connect-R cu ideea de piesă, am zis: «Asta e piesa potrivită!» E o piesă cu un mesaj cât se poate de pozitiv: iubirea trece peste orice!”, punctează artistul.
Despre colaborare Pepe explică: „Până la urmă e frumusețea de a cânta și fiecare în stilul lui. Așa e bine să se identifice orice artist: prin stilul lui. Dintr-o mie de alți artiști, să îi recunoști. Pe piesa asta sunt timbre diferite, culori muzicale diferite. Toți ne spun: «De când așteptam o piesă împreună, de când așteptam!» E bine că publicul decide și primește ce vrea. Am reușit să scoatem proiectul acesta împreună și sunt fericit că e primit cu dragoste de toată lumea!”