UPDATE: Zeci de morţi şi sute de răniţi, în urma exploziei puternice din Beirut!

Foto: Captura YouTube

Ambasada României la Beirut nu a fost notificată cu privire la existenţa unor români printre victimele exploziilor.

Cele două explozii succesive care au zguduit portul capitalei libaneze, Beirut, s-au soldat cu cel puţin 78 de morţi şi aproape 4.000 de răniți.

Potrivit datelor preliminare anunţate de Ministerul Sănătăţii, citat de France Presse, premierul Hassan Diab a decretat doliu naţional pentru astăzi şi a cerut ajutor internaţional, mai multe ţări oferindu-se deja să trimită sprijin.
Autorităţile resping ipoteza unui atentat.


Cel puţin zece persoane au murit în explozia puternică ce a zguduit capitala Libanului, potrivit unor surse medicale şi de securitate citate de Reuters.

Deflagraţia puternică s-a produs în zona portului, iar cauza nu este cunoscută cu certitudine, deocamdată.

Agenţia de ştiri libaneză NNA relatează, citând două surse de securitate, că explozia s-a produs într-o zonă a portului unde sunt depozitaţi explozibili.

Nu se ştie ce a provocat exact explozia sau despre ce fel de explozibili este vorba.

Geamurile multor imobile şi magazine s-au spart pe o rază de kilometri. Nori de fum se ridică deasupra capitalei, iar zona portului este în întregime acoperită.

Zona portului a fost izolată de forţele de securitate, care nu lasă să pătrundă în zonă decât protecţia civilă, ambulanţele şi camioanele de pompieri.

Jurnaliştilor li s-a interzis accesul, potrivit unui corespondent al AFP.

În zona cartierului portului, distrugerea este totală, mai scrie France Presse.

Aproape toate vitrinele magazinelor din cartierele Hamra, Badaro şi Hazmieh au sărit în aer, la fel ca şi geamurile autoturismelor. Numeroase maşini au fost de altfel abandonate, cu airbag-urile umflate.

Materialele explozive au fost confiscate în urmă cu mai mulți ani și erau stocate într-un depozit din port, potrivit directorului general al Siguranței interne Abbas Ibrahim.

Șeful securității interne, Abbas Ibrahim, a afirmat că exploziile au avut loc într-o zonă a portului unde erau depozitate materiale puternic explozive.

„Israelul nu are nicio legătură cu incidentul,” a declarat un oficial israelian, sub protecția anonimatului.

Președintele libanez, Michel Aoun, a convocat marți o „ședință urgentă” a Consiliului Suprem de Apărare.

La rândul său, premierul Hassan Diab a declarat miercuri o zi de doliu național „pentru victimele exploziei din portul Beirut”, potrivit AFP.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.