Accidentul de la metroul din Moscova: Bilanț de 22 de morți și aproape 160 de răniți
Articol de , 16 iulie 2014, 10:46
Cel puțin 22 de persoane, între care șase cetățeni străini, și-au pierdut viața, iar alte aproximativ 160 au fost rănite, dintre care 149 sunt spitalizate, iar 42 dintre ele se află în stare gravă.
Acesta este cel mai recent bilanț al celui mai grav accident produs vreodată în istoria de 79 de ani a metroului din Moscova, care a avut loc marți, la o oră de vârf.
Autoritățile au decretat pentru miercuri o zi de doliu, în timp ce Parchetul rus a deschis un dosar penal, informează agențiile de presă Ria Novosti și Interfax.
Dacă inițial au spus că nu există străini printre victime, autoritățile au indicat ulterior că șase cetățeni străini figurează printre cei 22 de morți.
Astfel, conform unei surse din serviciile de urgență, au fost identificați doi bărbați din China, de respectiv de 30 și 40 de ani, doi din Tadjikistan (de 24 și respectiv de 25 de ani), o tânără de 24 de ani din Kârgâzstan și o femeie de 46 de ani din Republica Moldova, conform Interfax.
Vicepremierul Olga Golodeț anunțase marți după-amiază că printre victime sunt cetățeni din cinci țări străine (Republica Moldova, Ucraina, Tadjikistan, Uzbekistan și Kazahstan) și locuitori din 12 regiuni ruse, printre răniți.
Ambasada Ucrainei la Moscova a precizat ulterior că niciun cetățean ucrainean nu a avut de suferit în urma accidentului de la metrou, relatase Ria Novosti.
Trei vagoane ale unei garnituri de tren au deraiat marți dimineață între stațiile ‘Park Pobedî’ (‘Parcul Victoriei’) și ‘Slavianski bulivar’ (‘Bulevardul slav’) după o frânare bruscă, în timp ce unul din vagoane s-a rupt în două.
Pe vremuri metroul din Moscova era considerat cel mai sigur mijloc de transport urban din capitala rusă, însă în ultimii ani o serie de incidente au umbrit istoria sa, însă niciunul din ele nu a fost de o asemenea gravitate.
Deputatul în Duma de Stat, Viaceslav Tetiokin, din partea Partidului Comunist, a declarat că metroul din Moscova, construit în epoca sovietică, a fost un mijloc sigur de transport doar până la căderea URSS, perioadă în care era întreținut în mod corespunzător.
‘În prezent, informațiile despre defecțini tehnice, incendii și accidente în metrou parvin cu periodicitate. Circa 22 de accidente s-au produs la metroul din Moscova din 1991 și până în prezent. Cifrele vorbesc de la sine’, a declarat el.
Municipalitatea Moscovei, care a promis o anchetă minuțioasă, a anunțat că familiile persoanelor decedate vor primi o compensație de 3 milioane de ruble (aproximativ 100.000 de dolari), iar răniții în jur de 1,5 milioane de ruble.
Doi suspecţi au fost arestaţi după deraierea trenului de metrou, cel mai grav accident înregistrat vreodată la metroul moscovit, a anunţat miercuri Comitetul rus de anchetă.
„Anchetatorii au arestat doi suspecţi pentru încălcarea normelor de securitate în domeniul transporturilor”, a anunţat Comitetul, principalul organ însărcinat cu efectuarea investigaţiilor penale în Rusia, precizând că este vorba despre doi supraveghetori.