Bine de citit: „Racul”
Articol de razvanursuleanu, 25 august 2020, 14:33 / actualizat: 23 iulie 2024, 12:17
Pe când eram școlar, bunica m-a dus la plimbare prin centrul Bucureștiului și țin minte că am intrat într-o încăpere unde, așezat pe un scaun, un domn scria pe niște cărți.
M-a întrebat cum mă cheamă, i-am spus, a scris din nou ceva pe o carte, mi-a arătat ce a scris, eu nu am înțeles nimic (autografele lui Alexandru Ivasiuc erau aproape indescifrabile) dar am zâmbit și am mulțumit politicos, pe urmă am ajuns acasă și am pus cartea pe undeva.
Alexandru Ivasiuc adăugase și data pe romanul pe care mi l-a oferit. Noiembrie 1976. Trei luni mai târziu, cutremurul din martie a transformat „Racul”, una dintre cărțile sale, în ultima carte pe care a scris-o.
Și apoi, timp de zeci de ani, am evitat să o citesc. Nu acum, îmi spuneam de fiecare dată când o descopeream prin bibliotecă. Încă nu e momentul. Mai târziu. Și într-o zi chiar oarecare, fără vreo semnificație anume, fără aniversări, comemorări sau aduceri aminte, am hotărât că acel moment a sosit.
„Vom construi lumea inversată dintr-o oglindă, în care vom locui virtual.”
„Racul” este ocaua lui Ivasiuc. Este unitatea de măsură a locului pe care îl ocupă în lume cititorii și scriitorii deopotrivă. Cititorul va face obligatoriu parte din sistem sau din orice formă de rebeliune, altfel nu poate fi eligibil. Iar scriitorii (toți) ar trebui să își așeze creațiile în celălalt taler al balanței pe care se află „Racul” și, dacă balanța rămâne nemișcată, neexistând nici măcar un tremur al acului, chiar și insignifiant, atunci ar trebui să își arunce textele, pentru a nu dilua și mai mult literatura, în toate formele ei.
Am căutat să văd dacă romanul „Racul” a fost republicat după 1989. Nu a fost. Sau cel puțin eu nu am găsit pe nicăieri. Nu mă miră, ba chiar mi se pare absolut firesc. O astfel de carte, apărută acum, ar impieta legea obscurității, ar altera frivolul grupurilor organizate de condeieri care, cu litere și cuvinte puhoi, ar fi în stare să asfalteze chiar și oceanul, ca să se poată lăuda ulterior că au pășit și ei pe apă.
Cu o genială brutalitate, o astfel de carte ar distruge non-calitatea. Ori pentru așa o crimă literară este aproape imposibil de găsit un loc la editură.