InfoCons lansează linia roşie de urgenţă „Ia atitudine!”, odată cu redeschiderea diverselor spaţii începând cu 1 septembrie
Articol de bucurestifm, 2 septembrie 2020, 13:49
Mişcarea de protecţia consumatorilor – InfoCons lansează linia roşie de urgenţă „Ia atitudine!”, dedicată consumatorilor care constată că nu sunt îndeplinite normele ce trebuie respectate de către operatorii economici odată cu redeschiderea unor unităţi la interior începând cu 1 septembrie şi pune la dispoziţia acestora numărul 021-9615, cu tarif normal, informează asociaţia.
Potrivit sursei citate, numărul de telefon este dedicat consumatorilor care constată că nu sunt îndeplinite normele care trebuie respectate în cazul restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, teatrelor, muzeelor, bibliotecilor, librăriilor, organizării de evenimente private în spaţii închise, cursurilor de instruire şi workshopurilor pentru adulţi.
La acest număr consumatorii pot solicita consiliere, informare şi pot depune o sesizare din perspectiva protecţiei consumatorilor.
„Mişcarea de Protecţia consumatorilor – este alături de cei care întâmpină probleme cu respectarea normelor ce trebuie puse în aplicare de către operatorii economici, norme care dacă nu sunt aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare pot aduce atingeri sănătăţii acestora. Toţi consumatorii care întâmpină probleme sau au nevoie de consiliere în acest domeniu pot accesa totodată şi numărul de Whatsapp: 0732.008.969 direct la adresa de e-mail: urgente@protectia-consumatorilor.ro sau în scris la C.P 38, O.P. 53 sector 4, Bucureşti.”, se menţionează în comunicat.
Asociaţia InfoCons – Organizaţie pentru Protecţia Consumatorilor membră cu drepturi depline în Consumers International a fost înfiinţată în anul 2003 pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor din România.