Începe prima ediţie Romanian Jewelry Week
Articol de bucurestifm, 11 septembrie 2020, 12:41
Între 22 şi 27 septembrie, Assamblage lansează prima ediţie Romanian Jewelry Week într-un format nou, adaptat noilor condiţii globale.
Bijuteria de autor ca artă şi expresie creativă ni se dezvăluie de-a lungul a 6 zile de expoziţii, conferinţe, lansări de carte, vernisaje şi tururi ghidate care vor avea loc în spaţiul Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB – Hanul Gabroveni şi în alte şase locaţii conexe precum Assamblage, Galateca, Muzeul Naţional de Istorie a României, Place of Display, AlbAlb, Dizainăr făcând şi ele parte din traseul oficial ROJW cu expoziţii şi activări dedicate.
Romanian Jewelry Week este o sinteză anuală a creatorilor români şi internaţionali de bijuterie contemporană, cu un număr record de 150 de designeri expozanţi din întreaga lume. Evenimentul va prezenta colecţiile a peste 70 designeri români şi are ca invitaţi peste 80 creatori, colective şi asociaţii de designeri din Portugalia, Italia, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Elveţia, Canada, Israel, China, Norvegia, SUA. Printre acestea, se numără Milano Jewelry Week, PIN – Asociaţia de Bijuterie Contemporană din Portugalia, Budapest Art Jewelry Night, şcoli de bijuterie contemporană renumite Krama (Atena) şi multe alte surprize.
„Bijuteria de autor aduce mesaje foarte diverse, materiale preţioase şi alternative, provocări în a depăşi limita bijuteriei clasice. Sensuri noi, asocieri neaşteptate de materiale converg în a creea perspective surprinzătoare. Vizitatorii vor primi o provocare în a repertoria ideile şi preocupările unei comunităţi creative” – David Sandu curator şi fondator Romanian Jewelry Week.
HARTA OFICIALÄ‚ #ROJW
1. ARCUB – Hanul Gabroveni – Expoziţia centrală
Programul de vizitare este de la ora 11.00 la ora 19.00 în fiecare zi de eveniment. Accesul este gratuit şi se face pe bază de rezervare online în prealabil pe site-ul romanianjewelryweek.com. Fluxurile de vizitare vor fi stabilite prin împărţirea programului de expoziţie în intervale orare de 1 oră şi jumătate şi respectarea numărului maxim de 50 vizitatori/interval orar.
2. Assamblage Institutul de Artă şi Design
Recent mutat într-un nou sediu pe Strada Dimitrie Racoviţă nr 18, Assamblage va găzdui o serie de expoziţii, conferinţe şi lansări dedicate Romanian Jewelry Week.
Program:
- 22 septembrie 2020 – ora 19.00 – Vernisaj şi deschidere oficială Romanian Jewelry Week;
- 23 septembrie 2020 – ora 19.00 – program conferinţe şi lansări;
- 24 septembrie 2020 – ora 19.00 – program conferinţe şi lansări;
- 26 septembrie 2020 – ora 19.00 – ceremonie premiere şi finisaj Romanian Jewelry Week.
3. Muzeul Naţional de Istorie a României
Muzeul Naţional de Istorie a României organizează cu prilejul Romanian Jewelry Week o serie de tururi ghidate în expoziţia permanentă Tezaurul Istoric şi în expoziţia temporară „Onoarea Naţiunilor. Ordine şi Decoraţii din patrimoniul MNIR”.
Program special tururi ghidate ROJW: 25, 26, 27 Septembrie, ora 15.30.
*înregistrare obligatorie prealabilă la romanianjewelryweek.com.
4. Galeria Galateca – Preview Romanian Jewelry Week @ Galeria Galateca – INSIDE/OUTSIDE 2.0
Între 25 august şi 27 septembrie 2020 Galeria Galateca găzduieşte în secţiunea de vitrine un preview al primei ediţii ROMANIAN JEWELRY WEEK, ca parte din seria de proiecte Inside/Outside 2.0. Instalatie mix-media semnata de Andrei Argaetic.
5. AlbAlb – Romanian Jewelry Focus
AlbAlb este un magazin dedicat artei şi designului românesc situat pe Strada Şerban Petrescu nr 1, ce promovează inclusiv o selecţie atent curatoriată de creatori de bijuterie. Pentru a marca prima ediţie a Romanian Jewelry Week, AlbAlb organizează Romanian Jewelry Focus, un eveniment ce pune reflectoarele pe câţiva dintre cei mai îndrăgiţi creatori autohtoni de bijuterie.
Program special ROJW:
- marţi, 22 septembrie – miercuri, 23 septembrie 12.00 – 19.00;
- joi, 24 septembrie 10.00 – 20.00;
- vineri, 25 septembrie 12.00 – 19.00;
- sâmbătă, 26 septembrie – duminică, 27 septembrie 10.00 – 18.00.
6. Dizainăr – Vitrina de bijuterie
A venit momentul ca bijuteria contemporană să aibă o vitrină dedicată în cadrul showroom-ului Dizainăr. Inaugurarea oficială va avea loc în cadrul Romanian Jewelry Week.
Program de vizitare – 23-26 septembrie, orele 12.00-19.00@ Dizainăr showroom, Str. Puţul cu Plopi nr.17, zona Cişmigiu
7. POD – Place of Display – Expoziţia internaţională de bijuterie ‘Oceans of Love’
Expoziţia ‘Oceans of Love’ are loc între 22 septembrie şi 2 octombrie, 2020 în locaţia din Bucureşti a galeriei Place of Display, aflată pe Strada Popa Nan la nr. 15. Expoziţia prezintă bijuterie contemporană creată de autori români şi străini, transmiţând un mesaj despre pericolul pe care îl reprezintă poluarea masivă cu plastic a oceanelor.
Toate expoziţiile se vor desfăşura în condiţii de siguranţă, respectând normele de distanţare socială. Vizitatorii sunt rugaţi să poarte mască pe toată durata evenimentelor şi să respecte regulile fiecărei locaţii.