Bine de citit: „Avatarul”
Articol de razvanursuleanu, 18 septembrie 2020, 09:15
Dacă până la pagina 87 romanul lui Poul Anderson începuse deja să-mi placă foarte mult, de la pagina 87 încolo mi-a plăcut și mai mult, pentru că este menționat astronomul Ionescu, iar eu sunt una dintre persoanele care uguiesc și chițăie fericite atunci când cineva dintr-o altă țară ne bagă în seamă și pe noi, românii (sub aspectul săvârșirii de fapte bune, firește). Este adevărat, astronomul Ionescu e un personaj fictiv, dar dacă autorul, dintre atâtea și atâtea nații și popoare care și-ar fi dorit să aibă un astronom în roman, a ales un român, apăi lucrul acesta m-a făcut de-a dreptul fericit (chestie care e superioară uguitului sau chițăitului, la mine cel puțin).
Plus că Ionescu nu moare. La pagina 92 (când este menționat pentru ultima dată) e încă în viață. Rusul Zarubaev, de exemplu, nu are acest noroc, și nici Fidelio, extraterestrul cu coadă. Poul Anderson îi omoară pe amândoi (nu mai rețin la ce pagină).
Dincolo de această prietenie pe care autorul, iată, a purtat-o neamului nostru (îl menționează și pe Brâncuși, la pagina 225, ok?) recomand romanul “Avatarul” pentru că nu am mai citit de la “Steaua Pandorei” încoace pasaje de acțiune atât de bine scrise.
Și dacă vă place să citiți SF ce te trimite în aventuri dincolo de universul necunoscut, în lumi improbabile, fascinante sau stranii, “Avatarul” este sigur una dintre cărțile pe care le căutați.
