Un colţ de Bucureşti – Bresle, meșteșug și tradiție la Muzeul Satului din Capitală

arhiva

Prima ediţie a evenimentului „Un colţ de Bucureşti”, care îşi propune să promoveze arta meşterilor populari şi artiştilor plastici din Capitală, se va desfăşura în perioada 3-4 octombrie la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

In cele două zile, în curţile gospodăriilor din muzeu, vor avea loc demonstraţii meşteşugăreşti, ateliere pentru copii şi pentru adulţi.

Cei care doresc să repare sau restaureze un obiect drag, o ie, o icoană, o opincă, o curea, o pot face pe loc, deoarece meşterii vor avea uneltele şi materialele necesare.

„De asemenea, în cele două zile, vor fi alături de noi şi de această dată artiştii Teatrului Muzical Ambasadorii cu spectacolul de balet ‘Frumoasa şi Bestia’, adaptare a celebrei poveşti scrise de Charles Perrault, o creaţie coregrafică semnată de Valentin Stoica, prim-balerin al Operei Naţionale Bucureşti, într-o scenografie sugestivă, creionată de Viorica Petrovici. Spectacolul face parte din programul SAMER 2020, iniţiat de Ministerul Culturii”, precizează organizatorii.

Desfăşurat între orele 09.00 şi 19.00, evenimentul „Un colţ de Bucureşti” este organizat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Asociaţia pentru Meşteşug şi Tradiţie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.