Simona Halep şi-a învins prietena la Roland Garros

Sursa foto: agerpres

Aşa cum spune un vechi proverb românesc,, prieten, prieten, dar brânza-i pe bani”, la fel s-a întâmplat şi în partida dintre cele două românce, care s-au întâlnit din turul doi al turneului parizian.

Irina Begu chiar dacă a pierdut în faţa Simonei Halep, în partida de azi a etalat cel mai bun tenis al ei din ultima perioadă. Prietena ei din afara terenului de tenis Simona Halep, a trebuit să se întrebuinţeze serios pentru a câştiga. Irina cunoscând-o foarte bine pe Simona, a jucat un tenis în forţă, a variat mult jocul şi a încercat tot timpul să scurteze punctele şi să nu-i lase adversarei posibilitatea de atac.

Cu toate acestea, eleva lui Darren Cahill a avut aproape tot timpul controlul în teren. Ea a ştiut când să atace, a sprintat aproape la toate scurtele executate de Irina, şi-a plasat ,,trasoarele” cu regularitate pe colţurile terenului şi a servit mai tot timpul plasat, spre exteriorul terenului cu primul serviciu.
Irina s-a agăţat practic de fiecare punct, a servit bine, a returnat foarte mult în teren, dar nu a putut învinge o jucătoare aproape perfectă, aşa cum este sportiva din Constanţa.

Simona s-a impus până la urmă în două seturi cu 6-3, 6- 4 şi o va întâlni în turul 3 în turneul de la Paris, pe americanca de numai 19 ani Amanda Anisimova.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.