Țările europene iau noi măsuri drastice împotriva răspândirii coronavirusului

Europa a înregistrat cel mai mare număr săptămânal de cazuri de coronavirus de până acum iar guvernele au pus în aplicare restricții suplimentare pentru a reduce numărul de cazuri noi de coronavirus.

Cehia se confruntă cu creșteri record de cazuri!

Guvernul ceh a anunţat închiderea barurilor, a restaurantelor şi a cluburilor începând de miercuri până pe 3 noiembrie, iar majoritatea şcolilor îşi vor desfăşura activitatea la distanţă, în scopul reducerii răspândirii rapide a cazurilor de COVID-19.
Adunările publice vor fi, de asemenea, limitate la şase persoane, consumul de alcool în spaţiile publice va fi interzis, iar purtarea măştii devine obligatorie în staţiile de transport public.

După o zi record, cu peste 30.000 de noi cazuri de coronavirus, în Franţa intră în vigoare din această noapte restricţiile de circulaţie impuse de autorităţi la Paris şi în alte 8 mari oraşe, aflate în alertă maximă din cauza pandemiei. Măsura este valabilă în următoarele patru săptămâni, cu posibilitatea de a fi prelungită până la şase. Este permisă prezenţa pe stradă sau în trafic pe timpul nopţii doar a persoanelor care au un atestat care să justifice o situaţie excepţională, obligaţii de serviciu, o călătorie cu trenul sau avionul, plimbarea animalului de companie.

Magazinele, restaurantele, teatrele, cinematografele, sălile de spectacol, alte spaţii care primesc publicul vor continua să aplice restricţiile impuse în trecut şi, în plus, îşi vor adapta programul la noua măsură, necesară pentru a reduce contactele sociale şi răspândirea virusului.

Barurile şi restaurantele din regiunea spaniolă Catalonia se închid pentru cel puţin două săptămâni, în condiţiie introducerii tot mai multor restricţii pentru a limita răspândirea coronavirusului.

În Polonia, sălile de gimnastică şi piscinele se vor închide de astăzi, iar Irlanda a anunţat introducerea de noi măsuri. Măsurile stricte sunt programate să dureze patru săptămâni. Pub-urile şi restaurantele vor fi deschise doar pentru servicii de take away. Hotelurile nu vor avea voie să mai primească turişti, cu câteva excepţii, inclusiv angajaţi din domenii esenţiale. Saloanele de coafură se închid.

In Olanda, a fost anunțată o carantină parțială, iar măștile au devenit obligatorii în spațiile publice interioare. Olanda va fi supusă ”izolării parțiale” – măsură care include închiderea barurilor și a restaurantelor în încercarea de a opri extinderea pandemiei de COVID 19.

Germania va introduce noi măsuri mai restrictive pentru a încerca să lupte împotriva pandemiei de COVID-19, a anunţat miercuri seară cancelarul Angela Merkel.

Numărul participanţilor la evenimente private va fi limitat, de exemplu, în regiunile care înregistrează peste 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori în şapte zile. În aceste regiuni, portul măştii va fi obligatoriu peste tot unde oamenii sunt apropiaţi unii de ceilalţi mai mult timp.

Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în instituţiile publice şi la 15 în sălile private.

Restricții și mai dure ca până acum au intrat în vigoare și în Portugalia.

Au fost interzise adunările cu mai mult de cinci persoane în spațiile exterioare, în restaurante şi în spaţiile comerciale. De asemenea, au fost limitate reuniunile de familie – cum ar fi nunțile și botezurile – până la cel mult 50 de persoane.

Restricţii mai stricte pentru diminuarea răspândirii COVID-19 vor fi aplicate la Londra începând de sâmbătă.

Conform noilor restricţii, locuitorii Londrei nu se vor mai putea întâlni în spaţii închise cu persoane din alte gospodării, interdicţie valabilă atât pentru locuinţele private, cât şi pentru spaţiile publice cum ar fi barurile sau restaurantele. Întâlnirile în spaţii publice deschise în grupuri de maxim şase persoane sunt încă permise.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.