Circulație închisă pe Transfăgărășan și Transalpina
Articol de , 17 octombrie 2020, 17:14
Sectoarele de munte de pe Transfăgărăşan şi Transalpina se închid circulaţiei.
Măsura intră în vigoare, marți, 20 octombrie, a anunțat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Traficul va fi închis pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7C între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, si pe DN 67C între Rânca şi Curpat.
Închiderea circulației a fost decisă având în vedere fenomenele meteo imprevizibile ce pot apărea.
Zilele acestea, pe Transalpina a nins deja.