România şi-a pregătit stocuri suficiente de gaze şi de combustibil pentru producţia de energie electrică
Articol de , 21 octombrie 2020, 17:25
România şi-a pregătit stocuri suficiente de gaze şi de combustibil pentru producţia de energie electrică, asta înseamnă că nu se întrevăd probleme în asigurarea consumului la iarnă, potrivit Ministerului Energiei.
De asemene, măsurile obligatorii privind nivelul de siguranţă şi securitate sunt îndeplinite, nivelul stocurilor de gaze naturale şi cărbune, precum şi nivelul lacurilor de acumulare se află în parametri corespunzători.
Funcţionarea sigură şi stabilă a Sistemului Energetic Naţional, dar şi a întregului sector energetic din România, reprezintă o prioritate majoră din sfera de obiective principale ale Guvernului în contextul perioadei de iarnă 2020-2021, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.
Așadar, românii pot sta liniștiți deoarece nu se întrevăd probleme în asigurarea consumului de gaze naturale şi de energie electrică în sezonul rece.
Sursa: Agerpres