Mi s-a mai întâmplat odată să intru în vrie cu cititul cărților lui Dean Koontz, țin minte că prin anii ‘90 isprăvisem într-o seară „Miezul nopții” și am renunțat la dormit ca să termin până dimineața și „Ucigași în numele Domnului”.
Acum nu prea îmi mai permit să pierd nopțile, presupun că unul din motive ar fi vârsta (vecinilor), așa că am fost nevoit să citesc „Unicul supraviețuitor” de abia a doua zi după ce rezolvasem cu „Soțul” (în acest caz concret, „Soțul” este reprezentat de cartea lui Dean Koontz, despre care am vorbit în articolul anterior).
„Unicul supraviețuitor” este o carte extrem de subtilă, care îi poate ajuta cu eleganță atât pe habotnicii obtuzi, mărginiți care cred orice fără să cerceteze, cât și pe ateii de conjunctură, mărginiți care cred fără să cerceteze că expresia „Crede și nu cerceta” provine din Biblie.
Sub acoperișul unui roman „Crime and Thriller”, Koontz oferă cititorului, ateu sau credincios, o inițiere în arta cercetării de sine, ce va fi cu bucurie acceptată de cititor, atâta vreme cât acesta îl preferă pe „Căutați și veți găsi” și este adversarul lui „Crede și nu cerceta”.
Este pentru prima dată când nu recomand această carte oricui are încă dispoziția de a mai citi câte ceva. Dacă este cineva care se numără printre persoanele care nu au citit nici Biblia, nici „Originea speciilor” și nici „Descendența omului și selecția sexuală” dar vântură citatele pe Facebook precum majoretele pămătufurile, atunci propunerea mea ar fi să le vânture în continuare, pentru că din fericire toate aceste postări sunt precum efemeridele, nimeni nu mai stă să „scroleze” până cu o zi în urmă pentru a le readuce la viață.
