Premierul Victor Orban se află într-o vizită oficială de două zile în Franţa
Articol de , 26 octombrie 2020, 20:43
O delegaţie a României condusă de prim-ministrul Victor Orban se află la Paris, la invitaţia omologilor feancezi. Premierul Orban este însoţit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, de ministrul Economiei, Virgil Popescu, de ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă şi de ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Azi, premierul Orban a avut deja convorbiri oficiale cu prim-ministrul Republicii Franceze, după care a avut loc o ceremonie de semnare a unor documente bilaterale.
Tot azi, a avut loc şi o întrevedere cu preşedintele Partidului „Les Republicains”, Christian Jacob, la sediul Ambasadei României de la Paris.
În cadrul vizitei, Ludovic Orban va mai avea întâlniri cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher, cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa – România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF), precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.
Pe agendă se mai află participarea la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi o întrevedere cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria.