Cartea lui Alistair Maclean nu se numără printre „megaproducții”, precum „Tunurile din Navarone” sau „Acolo unde se avântă vulturii”, și nici măcar nu a fost luată în considerație pentru realizarea unui film (ceea ce poate părea surprinzător, de regulă regizorii vânau aproape orice scria scoțianul, iar marii actori făceau coadă pentru a putea juca în filmele acestora – Gregory Peck, Anthony Hopkins, Charles Bronson, Richard Burton, Clint Eastwood sau Anthony Quinn fiind doar câteva exemple), dar mie această carte mi-a plăcut.
Am fost dezamăgit să văd că, de-a lungul anilor, analizele criticilor au fost foarte dure la adresa acestui roman, ceea ce nu mi se pare foarte corect, ținând cont de faptul că majoritatea îl comparau cu alte lucrări aparținând doar aceluiași scriitor. Firește că „Operațiunea Seawitch” va pierde puncte în fața „HMS Ulysses”, „Ultimele 6 minute” sau „La sud de capul Java”, dar consider că o carte, dacă este să fie comparată, ar trebui să fie cu toate celelalte aparținând unor anumite genuri literare și nu doar cu cele ale unui singur autor.
Spuneam că această carte mi-a plăcut. Și chiar mai mult decât atât. Cred că dacă aveți un raft special pentru literatura thriller, unul pentru romanele polițiste și altul pentru romanele de spionaj, „Operațiunea Seawitch” își merită locul pe oricare dintre ele.
