Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, după ședința de la Cotroceni!

Foto: captura video

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, după o şedinţă pe tema fondurilor europene, la care au fost invitaţi premierul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri, că a fost analizat stadiul pregătirii planului naţional de redresare şi rezilienţă. Șeful statului a precizat că au fost stabilite 12 domenii prioritare. Este vorba despre sănătate, educaţie, digitalizare şi combaterea atacurilor cibernetice, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecţia mediului, energie, eficienţă energetică, mobilitate urbană, mediul de afaceri, cercetare şi inovare şi creşterea capacităţii de relizienţă în domeniul sanitar şi alimentar.

”Am avut astăzi o întâlnire cu premierul şi cu miniştrii cu atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene pentru a analiza stadiul pregătirii planului naţional de redresare şi rezilienţă. Am obţinut la reuniunea Consiliului European din iulie circa 80 milarde euro. Peste 30 miliarde de euro o vom folosi pentru a accelera revigorarea economică post pandemie. Acest plan va trebui aprobat de Comisia Europeană cel mai târziu până în luna aprilie a anului viitor şi vor exista anumite condiţionalităţi în utilizarea cestor fonduri. Este vorba în principal de asigurarea reformelor structurale, de digitalizare, de garantare a tranziției climatice. Toate acestea sunt necesare pentru a permite economiilor noastre să se dezvolte durabil pe termen mediu și lung. Fondurile la care ma refer, pe lângă cele pe care le vom accesa prin bugetul multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027, reprezintă o oportunitate istorică pentru noi de a dezvolta România, de a construi autostrăzi, căi ferate, de a moderniza infrastructura energetică si de mediu, de a implementa programe de digitalizare în economie, în administrație. Sunt fonduri care vor permite investitii majore în educație și în sănătate. Toate aceste proiecte vor avea consecințe benefice palpabile pentru români si vor contribui semnificativ la creșterea calității vieții fiecăruia dintre noi”, a declarat preşedintele.

”În cadrul întâlnirii de astăzi am discutat despre modalitățile concrete prin care România va putea accesa integral și utiliza cât mai eficient aceste fonduri. Am stabilit 12 direcții prioritare, respectiv: sănătate; educație; digitalizare și securitate cibernetică; transport durabil; combaterea schimbărilor climatice; protecția mediului; energie; eficiență energetică; mobilitate urbană; mediu de afaceri și antreprenoriat; cercetare-inovare, precum și creșterea capacității de reziliență în condiții de criză în domeniul sanitar și alimentar. Aceste domenii sunt grupate pe trei piloni principali ai Planului Național de Redresare și Reziliență și anume: tranziția verde și combaterea schimbărilor climatice; servicii publice – dezvoltare urbană și valorificarea patrimoniului și, nu în ultimul rând, competitivitatea economică și reziliență”, a declarat Klaus Iohannis.

”Când spun că am încredere că guvernul actual va reuși să obțină banii puși acum la dispoziție de UE mă bazez pe fapte, nu pe opinii. Atragerea de fonduri europene, cele care sunt acum la dispoziția noastră, este deja la un nivel mult mai bun decât în guvernările anterioare. Cifrele vorbesc de la sine. Sumele atrase de România din fonduri europene în ultimele 12 luni însumează 4,1 miliarde de euro, la care se adaugă și plățile directe în agricultură. Asta înseamnă că într-un sigur an rata absorbției a crescut de la 32% la 46%. Și vă dau ca exemple de proiecte realizate linia de metrou Drumul Taberei – Eroilor și conexiunea feroviară Gara de Nord – Aeroportul Otopeni. Tot în acest an, cu eforturi semnificative, au fost deblocate proiecte majore de transport, precum autostrada Sibiu-Pitești, autostrada Transilvania, drumul expres Craiova-Pitești, ori Centura Bucureștiului. Și acestea sunt doar o parte dintre obiectivele majore de infrastructură a căror finanțare a fost deblocată”, a mai spus șeful statului.

”O altă zonă extrem de importantă în care fondurile europene sunt vitale este sănătatea. În acest an au fost încheiate contractele de finanțare pentru spitalele regionale din Craiova, Iași și Cluj și au fost inițiate procedurile legale pentru contractele de achiziție publică necesare realizării proiectului tehnic de execuție. Valoarea totală a acestor proiecte este de 1,6 miliarde de euro, iar capacitatea de spitalizare totală care se realizează este de peste 2.500 de paturi […] Criza epidemiologică actuală ne-a arătat că Uniunea Europeană în ansamblu, dar și noi, fiecare țară membră în parte, trebuie să ne adaptăm cât mai bine la procesul de schimbare pe care îl parcurgem, pentru a deveni cât mai competitivi și mai eficienți. De aceea, resursele financiare pe care le avem la dispoziție trebuie utilizate în mod inteligent, iar România tocmai asta îsi propune să facă, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

De asemenea, șeful statului a precizat că pandemia de COVID-19 a fost gestionată bine până în prezent și că deocamdată nu se impune o nouă carantină în România.

Președintele Klaus Iohannis a mai spus că nu s-a luat în discuție decretarea stării de urgență pe perioada sărbătorilor de iarnă.

”Nu s-a discutat un astfel de demers. Măsurile, restricţiile în vigoare sunt cele pe care le cunoaştem, dar eu nu cred că sărbătorile de iarnă vor fi ca în alţi ani. Cu siguranţă vor fi restricţii în vigoare, cu siguranţă se va putea călători în mult mai puţine locuri, de exemplu în străinătate, din cauza unor restricţii impuse pe teritoriile altor ţări. Cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului – o sărbătoare în şi cu familia”, a declarat preşedintele.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.