Protestele din Polonia au readus în mintea multor femei din România o perioadă macabră.
Anii în care avortul a fost interzis. Mai precis din 1966 până în 1990. Prețul plătit a fost unul imens: aproape 10 mii de femei au murit după ce și-au făcut singure procedura..
Ce se întâmplă în Polonia, însă, este un paradox.
„Ce se întâmplă în Polonia este trist. E un caz specific. Polonia a avut întrerupere de sarcină legală înainte de 1989. În 1997 s-a interzis. Atunci a fost o decizie a Curții Constituționale. În 2016 s-a încercat restrângerea și mai tare a accesului la avort. Au vrut să introducă închisoarea pentru femeile care făceau asta. Acum Polonia interzice și avortul terapeutic”, ne explică Andrada Cilibiu de la Centrul Filia.
Voci, destul de slabe deocamdată, se aud și la noi pe acest subiect pentru că decizia rămane la latitudinea spitalelor, iar medicii nu pot fi trași la răspundere.
„Fiecare spital poate decide dacă acolo se fac sau nu avorturi. Medicii sunt acoperiți de codul deontologic. Ei se folosesc de asta pentru a spune că nu oferă acest serviciu. Se folosesc și în cazul avortului terapeutic. Medicii ginecologi sunt însă obligați să facă astfel de avorturi pentru cî se pune viața în pericol. Și au fost cazuri. Chiar și în pandemie au existat femei care au încercat să-și facă singure avort ca pe vremea lui Ceaușescu”, exemplifică Andrada Cilibiu.
Acoperiți de vorbe și cu reguli ambigue, mulți medici aruncă femeile în urmă cu 30 de ani, iar motivele sunt cel puțin bizare.
„Medicii refuză să facă avorturi pentru că nu vor să-și pune viața în pericol, mai ales acum; exista malpraxisul – ei sunt singurii care răspund dacă exista vreun pericol și este vorba și despre bani: avortul nu este o procedură decontată de stat”.
Și mai intervine o problemă pentru că „discursul anti avort se îmbină cu credința care încearcă să îngrădească acest drept al femeii”.
Ca în multe alte domenii, România nu are scripte pe această temă. Pentru că spitalele nu raportează numărul de avorturi, nu exista nici statistici, iar ONG-urile se chinuie să le facă.
„Dialog între societatea civilă și stat. Noi lucrăm la o bază de date incompletă pentru că spitalele nu raportează numărul real de avorturi”, punctează reprezentantul Centrului Filia.
Pragul este destul de fragil. O clipă de…neatenție și ne-am putea întoarce la acel cuvânt hulit: decrețel.
Despre avortul ca o decizie personală sau o îngrădire a legii am discutat cu Andrada Cilibiu de la Centrul Filia, astăzi, În Comunitate.
