Ascultă Radio București FM Live

Obiectul lunii noiembrie la Muzeul Dr. Nicolae Minovici: Pristolnicul!

Obiectul lunii noiembrie la Muzeul Dr. Nicolae Minovici: Pristolnicul!

Articol de Adriana Baciu, 3 noiembrie 2020, 15:39

Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici – Muzeul Municipiului București continuă prezentarea pieselor din patrimoniu, iar în luna noiembrie dezvăluie publicului detalii despre un nou obiect: Pristolnicul.

Această piesă de cult face parte dintr-o colecție de 15 pristolnice și este apreciată pentru simplitatea și armonia proporțiilor, este unicat datorită motivelor decorative pe care le are, cât și a tehnicii de realizare.

Piesa este confecționată în anul 1937 din lemn de tei, băițuit, sub forma unei cruci cu vârful trilobat și brațe înguste, sculptate cu o bază de forma unui trunchi de piramidă. Partea frontală prezintă incizii liniare, iar central, poziționate într-un chenar cu două registre, are inscripțiile: IS-XC și NI-KA.

Cealaltă față este netedă, central prezintă un chenar incizat cu linii în diagonală, laturile având crestături semirotunde, pe aceeași parte, piesa prezintă anul realizării: 1937.
Baza pristolnicului este incizată, sub forma unei cruci, inscripția mai sus amintită este realizată prin tehnica în oglindă. Piesa a fost lucrată manual prin diferite tehnici: tăiere, fasonare, sculptare, incizie și crestare.

Pristolnicul este definit ca fiind un sigiliu de piatră sau lemn cu care se imprimă prescurile cu o pecete având semnul crucii și inițialele rituale IS-HR-NI-KA.

Acestea mai sunt numite și pecetare sau pistornice, au o înălțime cuprinsă între 10 și 20 cm și sunt compuse din două segmente: partea inferioară este asemănătoare unui postament de formă paralelipipedică sau trunchi de piramidă pe care e incizat înscrisul religios semnificând victoria lui Iisus Hristos asupra morții sau Iisus Hristos Biruitorul.

Încă din cele mai vechi timpuri, pristolnicul este utilizat pentru a pune pecetea pe prescură, aceasta fiind folosită în realizarea Proscomidiei, parte a Sfintei Liturghii. Prima mențiune a pecetei o întâlnim într-o rânduială a Proscomidiei alcătuită în secolele X-XI pentru episcopul Paul din Galipoli, dar probabil că se folosea încă dinainte de această dată.

Proscomidia, în esenţa ei, constă în punerea înainte a darurilor, adică prescura și vinul pentru jertfa liturgică, însăşi denumirea de Proscomidie venind de la cuvântul grecesc „proskomizw” sau „prosfora”care înseamnă a pune înainte, a aduce, a oferi, a face dar.

Prescura – „proskura” sau „prosfora” – este o pâine micuță, de formă rotundă, făcută din aluat dospit, folosită în mod special pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Din aceasta se taie, pe lângă Sfântul Agneț, și toate celelalte miride cât și Anafura.

Potrivit tradiției creștine, pristolnicul este considerat a fi un obiect de preț, de artă creștin ortodoxă, neprihănit și util în pregătirea prescurilor folosite în ritualul liturgic al Proscomidiei, când se pregătește, în taină, Sfânta Împărtășanie.

Cu toate acestea, el nu este considerat un obiect sfânt însă, în interiorul locuinței tradiționale, locul pristolnicului era lângă icoană. După achiziționarea lui, acesta era dus la biserică și ținut patruzeci de zile, ca și în cazul icoanelor, timp în care obiectul „se sfințea”.

Din punct de vedere al simbolisticii, „pristolnicul” are formă de cruce, aceasta fiind simbolul de căpătâi al creștinismului reprezentând patima, moartea și învierea Mântuitorului. Încă de la început, crucea a fost identificată ca fiind „semnul Fiului Omului” (Matei 24,30) arătând calea urmării lui Hristos.

Prescura este realizată din două părți suprapuse, semnificând cele două firi ale Mântuitorului, iar forma rotundă simbolizează pământul sau lumea pentru care s-a jertfit Domnul și care I s-a adus înapoi ca jertfă. Femeia creștină, urmând calea lui Hristos, folosea pristolnicul la realizarea prescurilor, ulterior dăruite la Sfântul Altar, semnificând misiunea/calea pe care o urma.

Actualitate duminică, 4 mai 2025, 12:58

Circulați în siguranță la întoarcerea din vacanță!

Polițiștii de la Rutieră estimează  intensificare a valorilor de trafic pentru orele următoare și pe DN 39 dinspre Vama Veche spre Constanța...

Circulați în siguranță la întoarcerea din vacanță!
Actualitate duminică, 4 mai 2025, 09:29

UPDATE: AICI/ Declarațiile candidaților care și-au exprimat opțiunea de vot la alegerile prezidențiale

Update: Candidatul independent la Preşedinţie, John Ion Banu, afirmă că a mers să voteze pentru schimbare. „Să mergem înainte cu voinţa...

UPDATE: AICI/ Declarațiile candidaților care și-au exprimat opțiunea de vot la alegerile prezidențiale
Actualitate duminică, 4 mai 2025, 08:36

Persoanele netransportabile, cele spitalizate sau deţinuţii – vot cu urna mobilă

Potrivit Biroului Electoral Central, cererea trebuie să fie însoţită fie de adeverinţa eliberată de medicul de familie al alegătorului...

Persoanele netransportabile, cele spitalizate sau deţinuţii – vot cu urna mobilă
Actualitate duminică, 4 mai 2025, 07:28

Vremea se menține deosebit de caldă în București

Vremea se va menţine deosebit de caldă, pentru această dată, în Capitală. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla moderat. Temperatura...

Vremea se menține deosebit de caldă în București
Actualitate duminică, 4 mai 2025, 07:00

UPDATE: Livetext > ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025

Update 16:00: 35,87% dintre românii cu drept de vot au ieșit la urne. Este vorba despre un număr de 6.451.450 de persoane. Cea mai mare prezență...

UPDATE: Livetext > ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 23:29

Incendiu, produs la un restaurant, situat pe Șoseaua Andronache, Voluntari

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu, produs la un restaurant, situat pe Șoseaua Andronache, Voluntari, județul Ilfov. Update 00.18:...

Incendiu, produs la un restaurant, situat pe Șoseaua Andronache, Voluntari
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 21:24

AEP: Până sâmbătă, la ora 21:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 374.000 de alegători

Peste 374.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 21:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al...

AEP: Până sâmbătă, la ora 21:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 374.000 de alegători
Actualitate sâmbătă, 3 mai 2025, 19:21

Temperaturi ridicate, duminicã, in Capitalã

La noapte, Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã va fi de 12…13 grade, mai scãzutã spre 9...

Temperaturi ridicate, duminicã, in Capitalã