România, printre statele UE cu cea mai mică creştere a vânzărilor de mașini cu emisii zero!

Foto: Adriana Baciu

România se situează printre statele UE cu cea mai mică creştere a vânzărilor de automobile cu emisii zero sau reduse.

Potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, piața automobilelor electrice și hibride a explodat în acest an în Uniunea Europeană, cu o creștere de 122% comparativ cu perioada similară a anului trecut, graţie stimulentelor guvernamentale, fiind vândute aproximativ 570.000 de autoturisme în primele nouă luni.

Astfel, primele trei pieţe au fost Germania, Franţa şi Suedia cu vânzări de aproximativ 204.500, 111.000 şi 56.500 de unităţi, în timp ce, în România, în primele nouă luni, au fost vândute aproximativ 1.400 de unități, în creştere cu aproximativ 40% în ritm anual.

Singurele ţări din UE unde creşterea pieţei a fost mai mică decât în România sunt Olanda, Cipru şi Portugalia.

Pe de altă parte, vânzările de autoturisme cu motor pe benzină au scăzut cu 38% la nivelul UE până la aproape 3,5 milioane de unităţi, iar cele cu motor diesel cu 35% până la peste 2 milioane de unităţi, în România, scăderea fiind în acest domeniu de aproximativ 43 % până la aproape 47.000 de unităţi, respectiv de 30,4% până la aproape 23.000 de unităţi.

Autor: Bogdan Verman

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.