Vineri, ultima zi de înscriere pentru concursul Lider European
Articol de , 12 noiembrie 2020, 22:32
Aflat la a zecea ediţie online, concursul Lider European este o activitate ce presupune creativitate şi provocări, care se adresează elevilor de liceu şi reprezintă un mijloc de comunicare între Reprezentanţa Comisiei Europene şi generaţiile şi familiile tinere. Concursul are rolul de a dezvolta abilităţile de lider ale elevilor şi de a le face utile în contextul activităţilor legate de valorile şi temele europene.
Concursul Lider European provoacă elevii de liceu din clasele IX-XI să lucreze în echipă şi să elaboreze proiecte prin care să răspundă problemelor sau oportunităţilor existente în comunităţile locale. Concursul se concentrează pe dezvoltarea de proiecte în oricare dintre domeniile social, cultural, afaceri/economic şi de mediu.
,,Am lansat concursul #LiderEuropean şi provocăm elevii de liceu să elaboreze proiecte care răspund nevoilor sau oportunităţilor existente în comunităţile locale, printr-un video de 3 minute. Cele mai bune proiecte pot câştiga premii în valoare totală de 2.000 de euro”, a transmis azi Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Pentru a participa la concurs,elevii trebuie să formeze echipe de patru membri cu un profesor coordonator. Înscrierea se va realiza de către profesor online, pe platforma www.lidereuropean.ro, accesând formularul de înscriere. După confirmarea înscrierii, proiectul propus de echipă va trebui să fie încărcat în format video până la data limită, care este 13 noiembrie 2020.