Visul lui Don Quijote – premieră online!
Articol de Marga Tudor, 13 noiembrie 2020, 11:30 / actualizat: 13 noiembrie 2020, 12:56
Fii și tu parte din poveste! Susține tinerii artiști cu un Sh@re al premierei-manifest Visul lui Don Quijote! Duminică de la ora 20:00 vino și tu pe https://www.facebook.com/afostodata alături de actori, artiști și mari instituții culturale și participă la un eveniment online unic în România!
neCUVINTE – teatru pentru schimbare socială – este un proiect cultural de #incluziune prin care vrem să încurajăm și să susținem talentul copiilor de la Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” din București.
Visul lui Don Quijote a fost inițial gândit ca un spectacol de teatru gestual, dar în contextul pandemiei s-a transformat și într-un #scurtmetraj modern.
Adolescenții hipoacuzici din trupa de teatru neCUVINTE au repetat toată vara pentru a juca piesa pe o scenă adevărată. Deși restricțiile le-au năruit planurile, ele nu le-au umbrit Visul.
Echipa:
- Actori: Alex Minea, Bogdan Vasiliu, Ana Maria Surugiu, Marian Ciurlea și Maya Scarlat.
- Regie & Scenariu: Eduard Adam & Cristina Gherasim
- Imagine & Montaj: Dan Cadar
- Sound Design: Răzvan Sound Design SRL
- Concept: Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture – Măriuca Mihăilescu, Andra Cărbunaru și Flavia Dumitrescu