Cafeaua nu trebuie băută din pahare din carton
Articol de bucurestifm, 26 noiembrie 2020, 16:53
Recipientul din care alegem să ne bem cafeaua poate reprezenta un pericol grav pentru sănătate. Cafeaua pusă într-un pahar din carton eliberează zeci de mii de particule de plastic potenţial dăunătoare, susţin cercetătorii din India. Se estimează că stratul de microplastic de pe pahar se degradează în 15 minute, eliberând 25.000 de microni de particule în băutură.
Consumul de ceai şi cafea de trei ori pe zi într-un pahar de carton înseamnă ingerarea zilnică a 75.000 de particule de microplastic invizibile pentru ochi. Aceste microplastice, care pot fi purtătoare de substanţe deosebit de dăunătoare, cum ar fi metalele grele, devin o ameninţare majoră pentru sănătate, avertizează cercetătorii.
Microplasticele din organele umane au fost descoperite pentru prima dată anul acesta de o echipă medicală din SUA. Specialiştii cred că acestea pot provoca afecţiuni precum cancer sau infertilitate, iar la animale inflamaţii.
Anul trecut, au fost produse aproximativ 264 miliarde de pahare şi ceşti din carton, ceea ce înseamnă că fiecărei persoane de pe planetă îi revin 35 dintre acestea. Cererea de produse de unică folosinţă este în creştere datorită livrărilor făcute în întreaga lume în contextul pandemiei de coranavirus.
Pe lângă eliberarea microplasticelor, paharele din carton poluează mediul, deoarece nu sunt reciclate. Oamenii de ştiinţă lucrează deja pentru a produce pelicule de acoperire pe bază de plante care sunt biodegradabile, dar acest lucru face ca paharele să fie de două ori mai scumpe. De obicei, comercianţii de ceai şi cafea oferă băuturi în cele mai ieftine produse posibile pentru a-şi creşte profiturile.