Restricții temporare de trafic în București!
Articol de bucurestifm, 9 decembrie 2020, 12:38
Astăzi, Brigada Rutieră a fost informată de către S.C. DISTRIGAZ SUD REȚELE cu privire la faptul că în intersecția Șoseaua Ștefan cel Mare – Calea Floreasca, sensul către Piața Victoriei, vor fi instituite restricții temporare de trafic pe o durata de 48 de ore în vederea remedierii unei avarii la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.
Având în vedere aceste aspecte, Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri.
Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.