CFR Cluj, eliminată din Liga Europa
Articol de , 10 decembrie 2020, 23:41
CFR Cluj a fost învinsă, în deplasare, cu 2-1, de Young Boys Berna, în etapa a VI-a, ultima, a Grupei A a Ligii Europa.
Rezultatul duce la eliminarea clujenilor din Liga Europa.
CFR a terminat cu doi jucători eliminaţi, portarul Cristian Bălgrădean şi mijlocaşul Damjan Djokovici.
CFR avea nevoie de victorie la Berna pentru a se califica în şaisprezecimile de finală.
În celălalt meci al grupei, ŢSKA Sofia a învins AS Roma, cu 3-1.
Clasamentul grupei este: AS Roma – 13 puncte, Young Boys – 10, CFR Cluj – 5, ŢSKA Sofia – 4