Justin Bieber a lansat piesa „Anyone”

Justin Bieber a lansat chiar pe 1 ianuarie 2021 piesa „Anyone”, produsă și scrisă alături de Andrew Watt și cu un videoclip regizat de Colin Tilley. În noaptea dintre ani, Justin Bieber a cântat pentru prima oară piesa în cadrul unui concert de anul nou difuzat de T-Mobile.

„Nu mă pot gândi la o variantă mai bună de a închide anul 2020 și a începe în forță anul 2021, decât împreună cu fanii mei din lumea întreagă, împărtășind muzica mea cu ei„, spune Justin. „Muzica ne-a ajutat pe toți să trecem peste 2020, iar pentru mine, personal, a fost vindecator. „Anyone” este o piesă specială, asemănătoare unui imn și dă tonul noului an, plin de speranță și posibilități.”

Link Videoclip: https://www.youtube.com/watch?v=KIK3azN4w34

Justin Bieber a încheiat anul 2020 cu trei hit-uri – „Holy”, „Lonely” și „Monster”. Justin este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume: are cei mai mulți abonați pe YouTube (peste 60 de milioane), de asemenea, este al doilea artist din lume, ca număr de ascultări pe Spotify, cu peste 75 de milioane de ascultători lunar, a primit trei nominalizări la premiile GRAMMY și a câștigat un premiu American Music Awards pentru albumul „Changes”.

„Changes”, cel de-al cincilea album al superstarului, a debutat pe prima poziție în topul albumelor în SUA, dar și în topul Billboard al albumelor R&B, o noutate în cariera sa. Albumul „Changes” a dominat topurile la nivel global, astfel încât acesta a ajuns numarul 1 în Marea Britanie și Canada și a fost pe prima poziție în topul iTunes în 85 de țări.

De-a lungul carierei sale, Justin Bieber a adunat peste 50 de miliarde de stream-uri și peste 60 de milioane de albume în întreaga lume. Justin a primit premiul GRAMMY, în 2015, pentru albumul „PURPOSE”, vândut în peste 21 de milione de exemplare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.