Sărutul este un gest intim, tandru, pe care-l facem atunci când vrem să exprimăm anumite sentimente. În anumite situaţii, devine un ritual, un gest simbolic ce indică respectul sau devotamentul, iar în alte dăți le este adresat copiilor noştri sau partenerului în semn de afecţiune şi dragoste.
Însă cum de am ajuns să ne exprimăm aceste sentimente printr-un sărut?
Studiul sărutului a început în secolul al IXX-lea şi se numeşte filematologie. Printre cei preocupaţi de această ştiinţă s-a numărat şi Charles Darwin.
Cuvântul provine din termenul vechi englezesc „cyssan”, care înseamnă „to kiss” (a săruta – n.r.), cu variaţiunea sa – „coss”, adică „a kiss” (un sărut -n.r).
Unii antropologi sunt de părere că sărutatul este instinctiv şi că a evoluat din activităţi precum premasticarea sau verificarea sănătăţii unui posibil partener inspectându-i saliva.
Pe când alţii susţin că este un obicei deprins.
Atât buzele, cât şi limba sunt pomenite în poezia sumeriană, iar romanii dezvoltaseră o adevărată pasiune pentru sărut, în toate formele sale – pupatul mâinii sau al obrazului era denumit „osculum”, sărutul pe buze, dar cu gura închisă, destinat rudelor, era „basium”, iar sărutul din pasiune era „suavium”.
Sărutul n-a fost dintotdeauna un semn al dragostei, ci şi un simbol al respectului şi al poziţiei pe care cel sărutat o avea în societate, lucru des întâlnit în Europa Medievală.
Pe lângă hrănirea gură-la-gură a bebeluşului sau a celor care nu au dinţi din trib, mai există un motiv întemeiat, practic pentru care ar fi practicat sărutul.
Mamele îşi sărută nou-născuţii pe gură, iar biologii sunt de părere că acest lucru se întâmplă pentru a transmite anticorpi copilului şi a-l face să reziste în faţa unor posibile infecţii.
Sociologii adaugă faptul că mamele îşi sărută progeniturile din dragoste.
