Peste 230.000 de persoane vaccinate anti-COVID

Peste 230.000 de persoane au fost vaccinate anti-COVID cu prima doză, fiind înregistrate 809 reacţii adverse comune şi minore, a declarat, marţi, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, dr. Valeriu Gheorghiţă.

El a adăugat că numărul total de reacţii adverse este de 809, nefiind înregistrate unele severe.

Valeriu Gheorghiţă a menţionat că, până la acest moment, au fost distribuite 331.097 de doze de vaccin anti-COVID.

„Sunt în total 595.979 de doze, recalculate după ce a fost crescut numărul de doze per flacon la compania BioNTech Pfizer, de la cinci la şase doze. Au fost distribuite până la acest moment circa 331.097 de doze. În stoc se regăsesc 268.882 de doze, la care se adaugă 14.000 de doze de la compania Moderna. După cum ştim, prima etapă a campaniei de vaccinare a început la data de 27 decembrie 2020, cu cele zece unităţi medicale destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19. La acest moment, pe data de 19 ianuarie 2021, sunt vaccinate 196.734 de persoane din etapa întâi, ceea ce reprezintă 75% din numărul persoanelor eligibile din prima etapă, la care mai sunt programate deja 27.577 de persoane până la data de 31 ianuarie, ceea ce înseamnă un procent estimat de circa 89% dintre persoanele eligibile din etapa întâi care ar putea fi vaccinate” a declarat  dr. Gheorghiţă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.