Comitetul Internațional Olimpic neagă că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi anulate!
Articol de Sabina Lapadatescu, 22 ianuarie 2021, 21:05
Comitetul Internațional Olimpic a dezmințit știrea apărută în cotidianul The Times potrivit căreia Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi anulate de Guvernul Japoniei.
CIO a transmis inclusiv comunicatul de presă pe care Guvernul Japoniei l-a publicat astăzi cu privire la respectivele știri false.
”Au apărut și circulat astăzi în presa internațională câteva știri conform cărora Guvernul Japoniei ar fi luat în mod unilateral decizia de a anula Jocurile Olimpice de la Tokyo din cauza crizei COVID-19. Aceste știri sunt categoric false. La ședința Comitetului Executiv CIO din luna iulie a anului trecut s-a stabilit faptul că Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice Tokyo 2020 va avea loc la 23 iulie 2021, iar toată agenda sportivă și a locurilor de competiție a Jocurilor a fost reprogramată în consecință. Toate părțile implicate lucrează împreună la pregătirea unei ediții de succes a Jocurilor din această vară.
Vom implementa toate măsurile necesare împotriva COVID-19 și vom continua să lucrăm îndeaproape cu CIO, cu Comitetul de Organizare al JO Tokyo 2020 și cu Guvernul Metropolitan Tokyo pentru a realiza o ediție sigură din toate punctele de vedere a Jocurilor din această vară”, a transmis Guvernul Japoniei.
Reprezentanții CIO a mai spus că, împreună cu partenerii și prietenii lor din Japonia, au pus focus principal pe Jocurile Olimpice și Paralimpice Tokyo 2020 și că sunt determinați să asigure succesul acestei ediții.
Astăzi, după transmiterea comunicatului de mai sus, a avut loc o conferință organizată în sistem online de președintele CIO, Thomas Bach, cu reprezentanții Comitetelor Naționale Olimpice (CNO), la începutul căreia acesta a confirmat faptul că știrea apărută în cotidianul The Times este falsă și a rugat reprezentanții CNO-urilor participante să facă public pe teritoriile lor naționale comunicatul CIO în acest sens.
Forul olimpic român a fost reprezentat la această conferință de președintele Mihai Covaliu, vice-președintele Elisabeta Lipă, George Boroi, secretarul general și Florin Mișcă, secretarul general adjunct al COSR și șeful de misiune al României pentru JO Tokyo 2020.
Cu această ocazie, președintele Mihai Covaliu a avut o scurtă intervenție prin care a informat despre conformitatea COSR cu direcțiile CIO, prin traducerea acestora în plan național prin proiecte precum Inițiativa Carbon COSR sau Sportul se Joacă, proiecte pentru care a primit felicitările și mulțumirile președintelui Bach. Acesta din urmă a menționat faptul că este la curent cu decizia Guvernului României de a introduce sportivii din loturile naționale și olimpice, precum și staff-urile acestora în programul de vaccinare anti-COVID-19, lăudând acest demers și recomandându-l și celorlalte CNO-uri.
COSR și toți membrii loturilor olimpice își exprimă pe această cale gratitudinea față de Guvernul României pentru suportul acordat în vederea participării la JO Tokyo 2020 din această vară.