Cui i-e frică de Virginia Woolf?, premieră la Teatrul Odeon, duminică
Articol de andreiabarsanbfm, 26 ianuarie 2021, 18:38
Teatrul Odeon anunţă prima premieră a anului 2021. Spectacolul Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu va avea prima reprezentaţie duminică, 31 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Majestic.
În distribuție: Carmen Tănase, Adrian Titieni, Ioana Mărcoiu și Silvian Vâlcu.
Decorul a fost creat de Andrada Chiriac, costumele, de Alexandra Mâzgăreanu, iar muzica îi aparține lui Alexandru Suciu.
Alexandru Mâzgăreanu revine la Teatrul Odeon după 10 ani de la prima colaborare cu trupa de aici, dar într-un moment special. Dramaturgul american a scris piesa, bazându-se pe relaţia unor prieteni apropiaţi, cineaştii experimentali Willard Maas şi Marie Menken, la 34 de ani, aceeaşi vârstă pe care regizorul Alexandru Mâzgăreanu a împlinit-o recent.
Cui i-e frică de Virginia Woolf? sparge convenţiile sociale despre ideea de familie americană model şi prezintă un cuplu căsătorit, Martha (Carmen Tănase) şi George (Adrian Titieni) – denumiţi după primul Preşedinte al Statelor Unite şi soţia lui -, cu o relaţie turbulentă, departe de a fi perfectă şi aproape ruinată.
Cui i-e frică de Virginia Woolf? a avut premiera în 1962 şi a fost distinsă cu Premiul Tony și Premiul New York Drama Critics’ Circle pentru cea mai bună piesă şi a fost nominalizată la Premiul Pulitzer. De atunci continuă să fie montată pe scenele din toată lumea.
Spectacolul se va desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară (dezinfectarea sălii, obligativitatea purtării măştii şi a respectării distanţei dintre spectatori etc.), în conformitate cu reglementările în vigoare. Capacitatea sălii este redusă la 30% din locuri.