”Jungla TeVe”, un spectacol de Gigi Căciuleanu, în premieră la TDR, în această seară
Articol de andreiabarsanbfm, 10 februarie 2021, 17:41
Alina Petrică și Lari Giorgescu sunt protagoniștii noului spectacol de la Teatrul Dramaturgilor Români, creat, de la distanță, de coregraful Gigi Căciuleanu. Din cauza condițiilor impuse de pandemie, acesta nu s-a aflat în sală, la repetiții, ci la Paris, în fața ecranului unui laptop.
”O serie de ‘aventuri’ dinamice şi verbale într-un univers în care cele două personaje (generice) EA şi EL sunt confruntate cu tot soiul de himere. O lume formată de lucruri plasate în echilibru şubred între abstract şi concret, între rutina cotidianului şi un fantasmagoric suprarealism”, spune Gigi Căciuleanu despre spectacolul său.
Colaborările dintre Lari Giorgescu și Gigi Căciuleanu sunt deja binecunoscute. Alina Petrică și Gigi Căciuleanu se află la prima întâlnire artistică.
Actrița a postat astăzi următorul mesaj:
”Am compus cu pantera de Lari o junglă condusă de un leu, Gigi.
Eu sunt ba maimuță, ba tigru.
N-avem liane și nici cu frunzele nu stăm bine, da’ ne-am descurcat cu o masă și două scaune. Ș’un covor de dans.
Și poeziile lui Gigi Căciuleanu au fost suficiente să ne tragă-ntr-un univers aparte.
Corina ne-a acoperit goliciunile și Adi ne-a compus muzica ce ne-a îndreptat spatele și ne-a întins picioarele. Lelia ne ține atunci când ne pierdem echilibru”.
Din echipa de creație mai fac parte scenografa Corina Boboc și Lelia Marcu- Vladu, asistent regie. Muzica originală a spectacolului poartă semnătura lui Adrian Nour.
„Jungla TeVe” are premiera în această seară, de la ora 19:00, la Sala „Ion Băieşu” a Teatrului Dramaturgilor Români.
Următoarele reprezentaţii vor avea loc pe 11 şi 13 februarie, de la aceeași oră.