Economie ca la Sectorul 1…
Articol de Mircea Apostolescu, 25 februarie 2021, 19:00
Consilierii locali ai Sectorului 1 au adoptat, astăzi, cu 18 voturi pentru, 4 împotrivă și 4 abțineri, o hotărâre privind numirea a doi membri în Adunarea Generală a CET Grivița. Cei doi sunt Laurențiu Drăgușin, din partea USR-PLUS, și Dinu Gheorghe, din partea PNL.
Noii reprezentanți ai Consiliului Local se vor schimba la fiecare 6 luni și au sarcina de a convoca AGA pentru alegerea a trei membrii „cu drepturi depline” ai Consiliului de Administrație.
Până acum, CET Grivița era condusă de Doru Mândrican, care cumula funcțiile de director general și administeator, cea din urmă neretribuită.
Consilierii locali Florin Chirvase, Daniela Popa și Cristian Tudose au subliniat că în locul unei singure funcții de conducere se creează trei funcții retribuite.
Votul de astăzi al Consiliului Local vine în contextul în care primarul Clotilde Armand a afirmat de nenumărate ori că bugetul Sectorului 1 s-ar afla într-o situație atât de grea încât nu se pot plăti decât salariile, neexistând resurse bugetare pentru achitarea facturilor la salubrizare, spre exemplu.