Acalmie de frontul de est
Articol de , 31 iulie 2014, 17:17 / actualizat: 1 august 2014, 7:03
Armata ucraineana si-a suspendat, astazi, ofensiva contra separatistilor prorusi pentru a permite accesul expertilor internationali la locul prabusirii avionului malaezian, care se afla in teritoriul controlat de separatisti, anunta Agentia France Presse.
Purtarorul de cuvant al formelor ucrainene a afirmat ca suspendarea ofensivei pentru o zi este urmare a apelurilor secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon.
Pana in prezent, majoritatea tentativelor expertilor de a-si face datoria s-a lovit de problema confruntarilor continue dintre armata si separatisti, inclusiv in zona care ar trebui cercetata.
Astazi, in schimb, expertii au putut ajunge la epava avionului, dar la putin timp dupa aceea mai multe explozii au fost auzite in apropiere.
Pe de alta parte, astazi au sosit la Kiev anchetatorii rusi care vor face parte din echipa internationala de experti care va fi condusa de Olanda.
Pana acum, la locul prabusirii avionului maleazian au fost prezenti doar experti medico-legali, dar niciun anchetator care sa analizeze cauzele catastrofei nu a reusit sa-si faca treaba din cauza problemelor de securitate.
Tot astazi, parlamentul de la Kiev si-a dat acordul pentru ca la locul prabusirii sa fie desfasurata o forta compusa din 950 de oameni, olandezi si australieni, militari, politisti si civili, care sa asigura securitatea anchetatorilor.
In acelasi timp, presedintele ucrainean, Petro Porosenko, a declarat ca armata guvernamentala desfasoara cu succes ofensiva pe toate directiile, iar seful de stat major al armatei a precizat ca operatiunile militare vor fi incheiate in maximum o luna.