Metrorex are un nou Consiliu de Administraţie
Articol de , 4 martie 2021, 19:37
Conform unui comunicat al Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, de azi din Consiliu de Administraţie al Metrorex fac parte : Ştefan Paraschiv, Mihnea Jida, Răzvan Andrei Terecoasă, Adrian Gabriel Dumitriu şi Mihaela Urzică.
,,Ştefan Paraschiv a fost între 2017 şi 2020 preşedinte al CA Romaero. Are o experienţă de 15 ani în strategii de afaceri, leadership şi managementul vânzărilor, pentru companii din ţară şi din străinătate. Absolvent de ASE, are studii perfecţionate în străinătate”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, Mihnea Jida – avocat, membru al Baroului Bucureşti din 2012 – are studii şi stagii de pregătire în străinătate – în Elveţia şi la Paris. Acesta este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.
Totodată, Răzvan Andrei Terecoasă are experienţă de peste 12 ani în domeniul bancar (BCR, Eximbank, Bancpost, Citibank) şi este absolvent de ASE.
Adrian Gabriel Dumitriu – CFO Chimcomplex, CFO Alstom, CEO Electroputere – a studiat la ASE şi şi-a perfecţionat studiile la Paris, cu un masterat (EMBA) la Conservatoire National des Arts et Metiers.
,,Mihaela Urzică – director de strategie la OMV Petrom. Timp de 4 ani, a fost finance manager pentru OMV, în mai multe ţări din Africa de nord. Anterior, a lucrat la Petrom şi Toyota România ca manager de proiect, consultant, respectiv finance manager”, se mai arată în comunicat.