AUDIO: Se raresc ploile, vine canicula!
Articol de , 1 august 2014, 08:01
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) estimează că nu va mai emite până la 5 august avertizări de precipitaţii importante, dar probabil că va emite atenţionări de căldură, pentru temperaturi de 35 de grade Celsius, a declarat, joi, directorul instituţiei, Ion Sandu.
Sandu a precizat că în această noapte şi vineri dimineaţă vor înceta avertizările de cod portocaliu şi galben pentru pentru precipitaţii, iar ANM nu va mai emite avertizări de precipitaţii, ci doar pentru căldură.
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie Ion Sandu
Directorul ANM Ion Sandu
Meteorologii au emis anterior o nouă avertizare cod portocaliu pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, valabilă de joi, ora 03.00, până vineri, la aceeaşi oră, alte cinci judeţe fiind atenţionate cu cod galben.