VIDEO: Andreea Bălan: „Vor rămâne doar artiștii care au făcut conținut”
Articol de , 15 martie 2021, 12:15
Despre noul single, „Amintiri”, despre planurile pentru anul acesta au aflat Andreea Bratu și Alex Minculescu de la Andreea Bălan, invitată în matinalul „Bună dimineața, București!”, pe 98.3 FM și live pe Facebook-ul București FM, via Skype.
„Îmi doresc foarte mult ca în fiecare an, pe 4 martie, să lansez o piesă de suflet. „Amintiri” o aveam deja pregătită. Îmi place să fac piese cu mesaj, care spun poveștile mele, dar și ale multor alți oameni. 4 martie este foarte important pentru mine, că e ziua Clarei și ziua în care eu am renăscut. Videoclipul a avut o idee genială: regizorul m-a rugat să cer fanilor poze cu amintirile lor”, spune Andreea Bălan.
„Mai mult ca niciodată, lansez foarte des. Anul acesta vreau să lansez album, în luna iune. Luna viitoare o să am o piesă nouă. Cred că lucrurile se vor cerne, vor rămâne doar artiștii care au făcut conținut și și-au văzut de latura artistică în această perioadă. Am încercat să iau latura bună din această perioadă. Altfel nu mi-aș fi luat niciodată o pauză”, explică artista.