Cutremurele stau ca sabia lui Damocles asupra noastră, a tuturor, dar mai cu seamă a celor care locuiesc în clădiri construite înainte de 1977, când standardele de rezistență antiseismică au fost ridicate, după dezastrul din 4 martie.
Din păcate, acțiunile concrete pentru reducerea riscului seismic capătă mereu dimensiuni politice. Consolidarea clădirilor afectate de cutremure, pasată de către guverne, indiferent care au fost acelea, în sarcina proprietarilor și a autorităților locale s-a făcut în fuga mare a… melcului, cel puțin în București, cel puțin până în 2017.
Cu greu și-ar putea face loc în conștiința autorităților și a noastră, a tuturor, ideea exprimata de fostul ministru al lucrărilor publice că protecția antiseismică a clădirilor de locuit și a edificiilor publice este o problemă de siguranță națională.
„Poate că mulți au uitat iar cei mai tineri nu știu, dar la cutremurul din 4 martie 1977 s-au prăbușit 33 de clădiri înalte în 
București și au murit în câteva zeci de secunde peste 1.000 de oameni. Această dramă care a lovit țara arată că protecția la cutremure este o problemă de siguranță națională și trebuie înțeles că gradul de asigurare a construcțiilor la seisme constituie o decizie politică și nu una tehnică. Decizia politică depinde de gradul de risc pe care societatea și-l poate asuma, funcție de condițiile tehnice, economice, deci costuri, și de nivelul de cunoștințe în domeniu”, a declarat Nicolae Noica, fost ministru al lucrărilor publice și amenajării Teritoriului între 1996-2000.
Mai mult, în București, unde riscul seismic este uriaș, din cauza numeroaselor clădiri mai înalte de P+4, construire între 1890-1940 și unde consolidarea a bătut pasul pe loc, cu doar 17 imobile consolidate între 2000-2017, scandalul din jurul Administrației pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) pare să compromită, din nou, orice eforturi pentru consolidare.
Dacă adăugăm și bugetul redus propus de către primarul general al Capitalei Nicușor Dan pentru consolidare și propunerea de desființare a Companiei Municipale de Consolidări, putem să punem cruce consolidării în următorii ani.
Profesorul Noica spune și cum ar trebui rezolvată problema consolidării
Propunerile Primăriei Capitalei de a expertiza din punctul de vedere al siguranței seismice clădiri în suprafață totală de 500 de mii de metri pătrați nu are sens, atâta vreme cât nu au fost, încă, consolidate clădirile deja expertizate și înscrise în clasa întâi de risc seismic, explică fostul șef de la MLPAT.
Eforturile autorităților ar trebui să se concentreze pe consolidarea clădirilor mai înalte de P+4, construite în perioada 1890-1940, când nu existau norme de siguranță antiseismică în proiectarea clădirilor.
Comisia de Inginerie Seismică ar trebui reactivată, iar consolidarea, care este o operațiune foarte complicată, ar trebui lăsată în seama specialiștilor, crede Nicolae Noica. El mai spune că 
primarul general al Capitalei Nicușor Dan ar trebui să înțeleagă că Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) nu poate fi condusă de un tânăr de numai 29 de ani, care nu are nici o pregătire de specialitate, a mai declarat fostul ministru al lucrărilor publice, care este și părintele bulinei roșii ce marchează clădirile înscrise în clasa întâi de risc seismic.
Nicolae Noica deplânge slaba finanțare a consolidării. Primăria Capitalei ar urma să aloce doar 25 de milioane de euro, în acest an, iar Ministerul Dezvoltării preconizează alocarea unii miliard de lei în următorii patru ani.
Numai că un miliard de lei înseamnă circa 200 de milioane de euro, ceea duce la o cifră de 50 de milioane de euro pe an. Acești bani nu sunt doar pentru București, ci pentru întreaga țară, inclusiv zona seismică Buzău, Iași, Focșani etc., calculează fostul șef de la MLPAT.
Profesorul Noica mai spune că, în domeniul consolidării, care este 
unul foarte specializat, nu ar trebui aplicate procedurile obișnuite de achiziții publice, deoarece riscul ca, la licitații, să participe firme neserioase, care nu pot și nu știu să facă consolidare, dar care ar putea propune prețuri mici, pentru a lăsa, apoi, lucrările neexecutate, este inacceptabil.
Înființarea unei Companii Municipale de Consolidări în subordinea Primăriei Capitalei a fost un lucru bun care ar trebui continuat. Eficiența acesteia este dovedită de faptul că, în trei ani, au fost consolidate 10 clădiri, în timp ce, până în 2017, când a început să lucreze Compania de Consolidări, au fost consolidate doar 20 de clădiri în 17 ani, explică părintele bulinei roșii.
Cum s-a născut „bulina roșie” pe clădiri?
Om al faptelor, nu doar al teoriei, specialist cu vastă experiență în construcții, profesor inginer Nicolae Noica, aflat în funcția de ministru al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, a reușit să îmbine decizia politică bazată pe suportul științei tehnice.
Astfel, el a prezentat, în ședința de guvern din 18 noiembrie 1999, „Programul de acțiuni pentru reducerea riscului seismic al clădirilor de locuit expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic și finanțarea lucrărilor de consolidare a clădirilor de locuit înalte cu mai mult de P+4 etaje, construite înainte de anul 1940”.
Era vorba exact despre clădirile care trecuseră prin cele două mari seisme ale secolului, de peste 7 grade, și prezentau risc major.
În programul respectiv era inclusă și o listă cu 110 clădiri din București, cu mai mult de 4 niveluri, încadrate în urma expertizei, însușite de o comisie de specialiști, în clasa l de risc seismic. Acestor clădiri li s-a pus „bulina roșie” pentru a avertiza pe proprietari asupra vulnerabilității la un viitor cutremur de pământ.
Pentru sprijinirea lucrărilor de consolidare dar și a locatarilor din aceste clădiri s-a promovat o lege pentru constituirea și gestionarea Fondului special pentru finanțarea cheltuielilor privind lucrările de intervenție la construcțiile existente cu destinație de locuință încadrate prin expertiză în clasa l de risc seismic. Legea a trecut de Senat în septembrie 2000, fiind trimisă la Camera Deputaților după schimbarea Legislativului, a explicat profesorul Noica
Între timp, bulinele roșii s-au mai „decolorat”…
După desființarea, în anul 2001, a Ministerului Lucrărilor Publice și pasarea atribuțiilor acestuia pe la Transporturi și apoi la Ministerul Dezvoltării Regionale, gestinarea problemei consolidării a fost trecută în sarcina autorităților locale. Formalismul și politica 
rezolvării prin tabele care înregistrau problema au diminuat ritmul lucrărilor efective.
Iar, în anul 2002, Ministerul Transporturilor retrăgea, după ce trecuse prin Senat, legea privind Fondul de finanțare pentru consolidări „pentru îmbunătățire”. Fostul ministru al lucrărilor publice insistă că legea ar trebui reintrodusă în Parlament, votată și pusă în practică.
Din cele 110 clădiri cu bulină roșie, din 2001 până în 2017 s-au consolidat 23 de clădiri cu mai mult de 4 niveluri.
După ce Primăria Municipiului București, în mandatul Gabrielei Firea, a înființat o Administrație pentru Consolidarea Clădirilor și o societate specializată pentru consolidarea acestor construcții s-au finalizat 12 blocuri cu peste P+4.
Nicolae Noica: După 1999, o inflație de expertize…
Nicolae Noica spune că și un un alt fenomen care a dus consolidarea într-o fundatură. Este vorba despre creșterea numărului de clădiri expertizate care a „înghițit” în devălmășie blocurile cu mari probleme, cu cele care la un eventual cutremur suferă daune, dar rămân în picioare.
Astăzi, în București „Lista imobilelor expertizate tehnic și încadrate în diverse clase de risc seismic” a ajuns la cifra de 726, numai la clasa l fiind 356 de clădiri. Faptul că se adaugă mereu alte și alte clădiri cu risc prin includerea în expertize a construcțiilor cu regim redus de înălțime reduce posibilitatea de a concentra lucrările pe acele clădiri de locuințe de cinci etaje sau mai înalte care au riscul cel mai mare și sunt în pericol major pentru locatari în caz de cutremur mare. Cine și mai ales cum se vor finanța și realiza consolidările la o listă tot mai lungă de clădiri, întreabă fostul ministru al lucrărilor publice?
Care sunt clădirile cu cel mai ridicat risc seismic…
Riscul seismic cel mai mare îl prezintă, în București, clădirile rezidențiale înalte care au trecut prin cutremurul din 1940, deoarece la acea vreme nu se aplicau norme de proiectare privind rezistența antiseismica.
O statistică a clădirilor de P+6, construite până în anul 1945, arată că există 75 de asemenea construcții rezidențiale, 49 de blocuri cu 7 etaje, 60 cu 8 etaje, 14 cu 9 etaje și 14 cu 10 etaje și peste.
Dacă se includ în statistică clădirile de locuit cu o vechime de peste 85 de ani, cu P+4 și P+5, numărul acestora este de 283, respectiv 109. Rezultă un total de 604 clădiri de locuit aflate pe „plaja” de risc, care crește cu regimul de înălțime, explică profesorul Noica.
Profesorul Nicolae Noica își exprimă îngrijorarea cu privire la scăderea gradului de profesionalism al celir puși să gestioneze problema consolidării. Iar scandalul de corupție de la Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic pare să îi îndreptățeasca temerile.
Numirea lui Edmond Niculușcă în fruntea AMCCRS a produs un cutremur în interiorul instituției care se ocupă de consolidări.Consilierul personal al Primarului General i-a trimis acestuia o nota scrisa din in formare, in care il acuza pe Edmund Niculusca de o serie de nereguli juridice pe care le numeste „ilegalitati” si abuz in serviciu.
Poleucă Clara-Cătălina este detașată pe funcția de inspector de specialitate al AMCCRS, tocmai pentru a-i oferi lui Edmond Niculușcă sprijin juridic și consiliere pentru contractele de investiții.
Colaborarea dintre cei doi, care fac parte din echipa primarului Nicușor Dan, s-a transformat rapid într-un conflict cu acuzații publice.
„Noul director nu este funcționar public și nu poate semna caietele de sarcini pentru procedurile de achiziție publică și contractele, cum a făcut-o deja” potrivit Notei Doamnei Poleuca. Aceasta mai spune ca noul director a angajat instituția înainte de aprobarea bugetului, ceea ce este ilegal.
O altă faptă care intră în zona ilegalității este acceptarea măririi devizului de lucrări la proiect, la cererea proiectantului RECOM. Sâmburele corupției s-ar afla în scoaterea caietelor de sarcini ale licitațiilor în afara instituției și discuțiile cu agenții economici privați interesați de aceste proceduri de achiziție publică, spune Clara Poleucă.In aceeasi nota aceasta il acuza pe Edmund Niculusca de comportament jignitor la adresa angajatilor.
Și, pentru că s-a tot vorbit în spațiul public despre clădirea de pe Strada Franceză nr 30…
O clădire reprezentativă pentru activitatea Companiei Municipale de Consolidări este cea de pe Strada Franceză Nr 30 care este deja finalizată. De ce este reprezentativă ? Pentru că, În cazul acestei clădiri, au fost executate atât lucrări de consolidare, cât și lucrări de restaurare a fațadei.
În acest moment, la clădirea de pe strada Franceză Nr 30 au fost finalizate atât lucrările de rezistență cât și cele de arhitectură, adică restaurarea fațadei. A fost montată învelitoarea, sau, pe înțelesul tuturor tabla de pe acoperiș și tâmplăria exterioară.
Acum, când clădirea din vecinătatea Bisericii „Sfântul Dumitru” este finalizată și au fost date jos mash-urile, imaginea este spectaculoasă. Casa apare în toată strălucirea ei și nu poți să nu o privești, atunci când intri în Centrul Istoric pe lângă Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).
Pentru a ajunge, însă, la această imagine spectaculoasă, cei de la Compania Municipală de Consolidări au derulat lucrări grele și laborioase. Totul a început cu evacuarea gunoiului din clădire, care umpluse subsolul boltit și ajungea până la etajul întâi.
Muntele de gunoi, care se strânsese acolo timp de zeci de ani, era atât de dens, întărit, de parcă ar fi fost concasat cu un rulou-compresor, una dintre acele mașini grele, care au în loc de roți rulouri mari de tablă groasă, pe care le vedem la asfaltările de drumuri.
Pentru că spațiul nu era suficient pentru introducerea unui utilaj, excavator, și nici nu se puteau folosi picamerele, care ar fi produs vibrații, ce ar fi putut duce la prăbușirea clădirii și a altora din vecinătate, muncitorii au spart manual gunoiul, cu târnăcopul, și l-au cărat afară din clădire cu gălețile și roabele.
După evacuarea muntelui de gunoi concasat, au demarat lucrările de consolidare. Consolidarea unei clădiri începe, întotdeauna de la subsol. De aceea, cei neavizați pot avea impresia că pe șantierul respectiv nu se întâmplă nimic, în timp ce muncitorii desfășoară cele mai importante și periculoase lucrări.
Astfel, muncitorii de la Consolidări au săpat, manual, până la fundația casei. Apoi, au turnat, tot manual, piloți de susținere și o centură de beton armat. Spațiile extrem de înguste nu permit, de multe ori, folosirea utilajelor, a pompelor, pentru turnarea betonului. Așa că muncitorii toarnă acei piloți new susținere „la linguriță”, cum zic ei. Pe această nouă fundație se va sprijini, de acum înainte, imobilul.
De la această nouă fundație, au pornit cu turnarea diafragmelor de beton armat, care „îmbracă” și susțin vechile ziduri de cărămidă.
Între etaje, au fost turnate planșee noi, din beton armat, care le înlocuiesc pe cele vechi din lemn.
Această nouă structură de rezistență este, în sine, o operă de artă. Armăturile sunt confecționate din fier-beton chiar pe șantier, așa cum am văzut în clădirea de pe strada Franceză Nr 30. Asta pentru că aceste armături au forme și dimensiuni specifice. Ele nu pot fi confecționate în altă parte sau cumpărate de-a gata și doar puse în operă.
Pe strada Franceză, muncitorii confecționau, spre exemplu, armături pentru o scară în spirală. Treptele aveau o formă specifică, mai înguste spre centru și mai late spre exteriorul spiralei. Uneori chiar fiecare treaptă avea o altă dimensiune.
A fost refăcută și structura acoperișului, înainte de a fi montată tabla cea nouă. Nici montajul tablei nu este lucru ușor. Nu mulți sunt muncitorii care pot monta tabla pe lucarne, asta cum sunt cele de la acoperișul acestei clădiri.
În paralel, s-au desfășurat lucrările la fațada clădirii. Aici, este vorba despre o adevărată restaurare, care necesită o adevărată artă. Ornamentele deteriorate de timp și de timpuri, adică de trecerea vremii și de intemperii, au fost demontate de pe fațada clădirii.
Ele au fost duse la atelierul ipsosari, unde au fost replicare prin procedee specifice care presupun multă migală și pricepere.
Ași mai spune că, în timpul vizitelor pe șantierul de pe Strada Franceză nr 30 am asistat la restaurarea bolților de cărămidă de la parterul clădirii. Muncitorii au curățat manual rosturile fiecărei cărămizi, iar, apoi, fiecare cărămidă a fost tratată cu un lac special.
Cum, oare, se poate vorbi despre standarde de cost sau despre „costuri umflate”, când foarte multe operațiuni se fac manual, cu mult efort, unele dintre ele presupun o măiestrie asemănătoare cu arta și un risc ridicat?
