Mihai Mereuță (Coaliția pentru Eficiență Energetică a Clădirilor): Prea puțini bani pentru eficiență energetică în PNRR!

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Treisprezece dintre cele mai importante asociații profesionale și patronale din domeniul eficienței energetice a clădirilor atrag atenția asupra faptului că sumele alocate de Guvern în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru renovarea clădirilor sunt prea mici.

Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari „Habitat”, membră a Coaliției pentru Eficiență Energetică, spune că alocarea propusă de către Guvern, în valoare de 2,2 miliarde de euro, poate părea mare. Însă, trebuie ținut cont de faptul că, în această abordare integrată, normală de altfel, suma respectivă este alocată pentru consolidare și eficientizare termică. De aceea, banii sunt insuficienți, explică Mereuță.

El mai susține că Bulgaria, spre exemplu, a alocat 1,5 miliarde de euro din PNRR pentru renovarea clădirilor, în condițiile în care are o populație de trei ori mai mică decât cea a României. Iar alte țări europene alocă pentru acest domeniu chiar și 10% din PNRR.

Mihai Mereuță a mai declarat pentru București FM că suma propusă de specialiștii Coaliției pentru Eficiență Energetică spre a fi alocată din PNRR pentru consolidarea și eficientizarea termică a clădirilor este de 4 miliarde de euro.

Numai în acest fel ar putea fi diminuată presiunea pe care prevederile „Strategiei pentru renovare” – document trimis deja Comisiei Europene, le va genera asupra bugetului de stat. Strategia prevede alocarea, până în 2030, a nu mai puțin de 13 miliarde de euro pentru eficientizarea termică a clădirilor. Dacă nu vor veni din fonduri europene, acești bani vor trebui alocați din bugetul de stat, explică Mihai Mereuță.

Cele treisprezece organizații semnatare ale apelului sunt Asociația Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Vată Minerală din România, Societatea Auditorilor și Managerilor Energetici din România, Asociația Antreprenorilor Români în Construcții, Asociația Inginerilor de Instalații din România, Consiliul Român pentru Clădiri Verzi, Asociația Cluster pro-nZEB, Energy Policy Group, Asociația QETICS – Grupul pentru calitatea sistemelor termoizolante ETICS, Ordinul Auditorilor Energetici din România, Ligă Națională a Asociațiilor de Proprietari „Habitat”, ROMRES – Asociația Producătorilor de Poliester Expandat din România, Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri – ROENEF.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.