Ascultă Radio București FM Live

Cei care au concesionat sau construit ilegal în Parcul Herăstrău vor răspunde penal

Articol de , 24 martie 2021, 20:35

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat miercuri, patru percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta îi vizează pe reprezentanţii unor societăţi comerciale care au efectuat lucrări de desfiinţare/construire a unor corpuri de clădire, fără autorizaţie, pe un teren primit în concesiune de la ALPAB în Parcul Herăstrău, care este monument istoric.

Conform unui comunicat al IGPR, faptele au legătură cu efectuarea de lucrări de construire/desfiinţare fără autorizaţie de construire/desfiinţare în zona unui parc, ce figurează cu regim de monument istoric, urmând a fi pusă în aplicare o ordonanţă de oprire a lucrărilor emisă de unitatea de parchet.

Reprezentanţii a trei societăţi comerciale vor fi aduşi la poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale şi a audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică.

Tu controlezi povestea sănătății tale – Campanie de testare gratuită pentru HIV, hepatită B și C
Actualitate joi, 6 februarie 2025, 15:13

Tu controlezi povestea sănătății tale – Campanie de testare gratuită pentru HIV, hepatită B și C

Un număr de 3.000 de persoane din Bucureşti se vor putea testa voluntar, gratuit, pentru HIV, hepatită B şi hepatită C, în trei spitale din...

Tu controlezi povestea sănătății tale – Campanie de testare gratuită pentru HIV, hepatită B și C
Două linii de troleibuze şi două de autobuze, deviate duminică din cauza meciului FCSB – Sepsi
Actualitate joi, 6 februarie 2025, 14:53

Două linii de troleibuze şi două de autobuze, deviate duminică din cauza meciului FCSB – Sepsi

Liniile 86, 90, 104 şi 143 vor avea un traseu deviat, duminică seara,  pentru a permite accesul în siguranţă al publicului la meciul de fotbal...

Două linii de troleibuze şi două de autobuze, deviate duminică din cauza meciului FCSB – Sepsi
Post Malone va concerta la Untold, în premieră în România
Actualitate joi, 6 februarie 2025, 14:35

Post Malone va concerta la Untold, în premieră în România

Superstarul american Post Malone, câştigător al premiilor Billboard şi nominalizat la Grammy, va concerta în august la Untold, pe Cluj-Arena,...

Post Malone va concerta la Untold, în premieră în România
Ministerul Sănătăţii a publicat lista centrelor care asigură evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor şi gripei
Actualitate joi, 6 februarie 2025, 14:15

Ministerul Sănătăţii a publicat lista centrelor care asigură evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor şi gripei

Ministerul Sănătăţii a publicat site-ul instituţiei, lista centrelor care asigură evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor...

Ministerul Sănătăţii a publicat lista centrelor care asigură evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor şi gripei
Actualitate joi, 6 februarie 2025, 14:01

Proiect:Rezidentul poate susţine examenul de medic în oricare centru a efectuat minimum 6 luni din modulul de bază

Rezidentul poate opta pentru susţinerea examenului de obţinere a titlului de medic, medic stomatolog şi farmacist specialist pentru oricare dintre...

Proiect:Rezidentul poate susţine examenul de medic în oricare centru a efectuat minimum 6 luni din modulul de bază
Actualitate joi, 6 februarie 2025, 13:57

Producătorii Industriali de Medicamente atenţionează asupra riscurilor provocării „Paracetamol Challenge”

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) a atras atenţia cu privire la riscurile provocării virale...

Producătorii Industriali de Medicamente atenţionează asupra riscurilor provocării „Paracetamol Challenge”
Actualitate joi, 6 februarie 2025, 13:53

Expoziția „Women crafting the future” dedicată creativităţii feminine, la Muzeul Literaturii Române

Expoziţia „Women crafting the future„, un concept unic, dedicat creativităţii şi puterii feminine, va fi prezentată, în perioada...

Expoziția „Women crafting the future” dedicată creativităţii feminine, la Muzeul Literaturii Române
Actualitate joi, 6 februarie 2025, 13:51

INSP: 172.877 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 27 ianuarie – 2 februarie

172.877 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) au fost raportate în săptămâna 27 ianuarie – 2...

INSP: 172.877 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 27 ianuarie – 2 februarie