Adrian Mutu, încrezător în forțele României pentru meciul cu Ungaria!
Articol de Sabina Lapadatescu, 26 martie 2021, 22:19
Selectionerul echipei nationale de tineret, Adrian Mutu, a declarat că România are o echipă mai valoroasă decât cea a Ungariei. Mutu a precizat însă că jucatorii săi trebuie să joace ”cu cap” pentru a câstiga meciul din Grupa A a Campionatului European de Fotbal Under-21.
”Meciurile cu Ungaria au o încărcătură foarte mare. Bineînţeles că este diferită pentru mine, una este din postura jucătorului şi alta acum din postura antrenorului. Dar derby-ul rămâne derby, pentru că aşa îl vedem noi. Va fi un meci foarte greu, sunt sigur că Ungaria va evolua cu multă ambiţie, aşa cum o să facem şi noi. Sper să câştigăm. Cred că avem o echipă mai valoroasă ca a Ungariei. Cred în echipa mea. Chiar dacă nu e cu mult peste, echipa României este mai valoroasă. Într-adevăr, Ungaria a investit mult în infrastructură şi în copii şi juniori, şi pe această cale ţin să-i felicit pentru condiţiile oferite. Sperăm ca într-o zi să fim şi noi la acelaşi nivel. Mâine trebuie să jucăm cu cap, să dictăm ritmul meciului pentru a reuşi să luăm cele trei puncte. […] Faptul că Ungaria îşi joacă ultima şansă de calificare face meciul şi mai dificil pentru noi. În acelaşi timp, şi noi suntem conştienţi că o victorie ne-ar pune într-o poziţie favorabilă de a ne califica în ultimele opt”, a declarat Adrian Mutu.
Echipa naţională de fotbal Under-21 a României întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19:00, în deplasare, la Budapesta, selecţionata Ungariei, în a doua sa partidă din Grupa A a Campionatului European de tineret 2021. Partida Ungaria – România va fi condusă de o brigadă de arbitri din Belgia. La centru se va afla Lawrence Visser, arbitru FIFA din 2017.
În ultimul meci din faza grupelor, România va juca împotriva Germaniei, pe 30 martie, de la ora 19:00, tot la Budapesta.
Amintim că România a remizat cu Olanda, scor 1-1, în meciul său de debut în Grupa A.