Circulație îngreunată pe DN 7 și DN 17!
Articol de Andra Radu, 31 martie 2021, 14:24
Pe DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, la kilometrul 200+900 de metri, între localitățile Călinești și Brezoi, județul Vâlcea, din cauza unor defecțiuni tehnice, un autotren încărcat cu butelii, fără pericol de explozie, a rămas imobilizat pe sensul către Vâlcea.
Traficul rutier se desfășoară prin dirijare, pe un sens, formându-se coloane pe aproximativ 3 kilometri. Se estimează reluarea normală a circulației în 60 de minute.
De asemenea, pe DN 17 Bistrița-Vatra Dornei, la kilometrul 73, în zona localității Rusu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc un accident rutier.
Au fost implicate două autoturisme și un tractor. Impactul s-a soldat cu rănirea unei persoane, aceasta fiind evaluată medical la fața locului.
Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir. Se estimează reluarea normală a circulației în 30 de minute.