#CNSU: Noi reguli pentru Paști. Se prelungește starea de alertă!
Articol de arionmihaela, 8 aprilie 2021, 19:46
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, Hotărârea numărul 22 prin care se propune prelungirea stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, a fost aprobată lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.
HOTĂRÂRE:
Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național,
pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.04.2021.
Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 13.04.2021, în contextul
epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa nr.1.
Art.3 – Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat
pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România
din acestea, prevăzută în anexa nr. 2.
Art.4 – Anexa la Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 a Comitetului Național pentru
Situații de Urgență, modificată prin Hotărârea nr. 21 din 02.04.2021, se modifică și
se înlocuiește cu lista prevăzută în anexa nr. 2.
Art.5 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului
Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin
ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
Anexa nr. 1 la HCNSU nr. 22 din 08.04.2021
MĂSURI DE PREVENIRE DE ALERTĂ ȘI CONTROL A INFECȚIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII
1. Se menține coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, iar coordonarea poliției locale de către Direcția generală de poliție a Municipiului București/inspectoratele județene de poliție se realizează în condițiile art. 521 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare.
2. Se menține obligativitatea asigurării continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și obligativitatea stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.
3. Se menține obligația furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a-și organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente.
4. Se menține obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
5. Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție
în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
6. Se propune menținerea posibilității izolării și carantinării în condițiile art. 7,
8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății
publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările și
completările ulterioare.
7. Se propune menținerea testării săptămânale, prin grija direcțiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
8. Se consideră necesară menținerea interdicțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit punctelor 09-25.
9. Se propune menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
10. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.
11. Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
12. În condițiile pct. 10, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
13. Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
14. În condițiile pct. 13 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
15. În condițiile pct. 13 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul driveîn sunt permise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.
16. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
17. În condițiile pct. 16, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.
18. Se propune menținerea interdicției activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
19. Este permisă desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.
20. Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
21. Se propune menținerea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior și de maximum 50 de persoane în exterior și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
22. Se propune menținerea organizării și desfășurării activităților specifice instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, doar sub supravegherea unui medic epidemiolog.
23. Se propune menținerea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.
24. Se propune menținerea organizării de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor masuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
25. Se propune menținerea interdicției de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
26. Se propune menținerea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în toate localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 4 la 1.000 de locuitori, în intervalul orar 22.00-05.00
27. Se propune menținerea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în toate localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, în intervalul orar 2200-0500 pentru zilele de luni-joi și în intervalul orar 20.00-05.00 , pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii
încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000
de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la pct. 26.
28. Se propune menținerea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în toate localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, în intervalul orar
20.00-05.00 , pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când
rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și
intră în vigoare măsura prevăzută la pct. 27.
29. Sunt exceptate de la interdicțiile prevăzute la pct. 26, 27 și 28 deplasările
efectuate pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie
30. La verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. 29 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.
31. La verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. 29 lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
32. Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 30 și 31, trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
33. În perioada 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00-05.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
34. În perioada 08.05.2021 – 09.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 2000-0500, pentru deplasarea și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.
35. Se propune menținerea interdicției intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu următoarele excepții:
a) membri de familie ai cetăţenilor români;
b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid, precum şi persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;
i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri, personal navigant maritim şi fluvial;
l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau audiovizuale, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.
36. În absența unor reglementări contrare la nivel național, măsura stabilită la pct. 35 nu se mai aplică cetățenilor străini și apatrizilor originari din sau rezidenți în state terțe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricțiilor temporare asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană.
37. Se poate institui carantina zonală în condițiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările și completările ulterioare.
38. Se propune menținerea competenței Comitetului Național pentru Situații de Urgență de a adopta măsuri de suspendare a zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre și dinspre țările cu risc epidemiologic ridicat, care au fost stabilite prin hotărâre a Comitetul Național pentru Situații de Urgență la propunerea Institutul Național de Sănătate Publică.
39. Sunt exceptate de la prevederile pct. 38 următoarele categorii de zboruri:
a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfă și/sau corespondență;
c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la
solicitarea unei autorități publice din România;
e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea
operatorilor economici stabiliți în România;
f) aterizări tehnice necomerciale;
g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;
j) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație.
40. Se propune menținerea interdicției efectuării transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.
41. Se propune menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
41.1 la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare.
41.2 la frontiera româno-bulgară:
a) Lipnița, județul Constanța;
b) Dobromir, județul Constanța;
c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
41.3 la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuți-Prut, județul Botoșani;
41.4 la frontiera româno-sârbă:
a) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
b) Vălcani, județul Timiș;
c) Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de
marfă);
d) Lunga, județul Timiș;
e) Foeni, județul Timiș.
42. Se propune menținerea desfășurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 06.00-22.00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea
maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-22.00 , dacă incidența cumulată în
ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
43. Se propune menținerea desfășurării activității restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 06.00-22.00 , în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai
mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 06.00-22.00 dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
44. Măsurile prevăzute la pct. 42 şi 43 se aplică şi operatorilor economici care
desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care
sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul
temporar sau permanent.
45. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 42 și 43 este restricționată sau închisă, se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
46. Operatorii economici prevăzuți la pct. 42 și 43 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
47. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 44, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
48. Se propune menținerea interdicției de desfășurare a activității în baruri, cluburi și discoteci.
49. Se propune menținerea măsurii ca operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00-21.00
50. Prin excepție de la prevederile pct. 49, se propune ca, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00-18.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori, iar măsura stabilită la pct. 49 se aplică pe toată durata săptămânii.
51. Prin excepție de la prevederile pct. 49, se propune ca, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.,00-18.00 pe întreaga durată a săptămânii.
Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de
locuitori și se aplică măsura stabilită la pct. 50.
52. Prin excepţie de la prevederile pct. 50 și 51, se propune ca, în zilele de 23.04.2021 și 30.04.2021 operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00-20.00
.
53. Prin excepţie de la prevederile pct. 49, 50 și 51, în intervalul orar 21 00-05.00, respectiv 1800-0500 operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
54. Prin excepţie de la prevederile pct. 49, 50 și 51, în intervalul orar 21.00-05.00,
respectiv 1800-0500 unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
55. În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor.
56. Se propune ca transportul aerian să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulilor de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
57. Se propune ca transportul feroviar să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
58. Se propune ca transportul rutier să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
59. Se propune ca transportul naval să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
60. Se propune ca transportul intern și internațional de mărfuri și persoane să se desfășoare în continuare, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
61. Se menține suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii:activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri.
62. Se menține suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
63. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
64. Se propune menținerea obligației pentru instituțiile și autoritățile publice, operatorii economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
65. Se menține obligația ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID, să se desfășoare numai în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
66. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot desfășura activitatea.
67. Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență. Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
68. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
69. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
70. Se menține limitarea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, dispuse în următoarele localități/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă sau sunt situate pe litoralul Mării Negre:
70.1. Azuga, Bușteni și Sinaia din județul Prahova;
70.2. Băile Tușnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din județul Harghita;
70.3. Borșa și Cavnic din județul Maramureș;
70.4. Poiana Brașov, Predeal și Bran din județul Brașov;
70.5. Sovata din județul Mureș;
70.6. Vatra Dornei din județul Suceava;
70.7. Voineasa din județul Vâlcea;
70.8. Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din județul CarașSeverin;
70.9. Arieșeni din județul Alba;
70.10. Durău din județul Neamț;
70.11. Novaci-Rânca din județul Gorj;
70.12. Păltiniș din județul Sibiu;
70.13. Stâna de Vale din județul Bihor;
70.14. Straja din județul Hunedoara;
70.15. Constanța, Cap Aurora, Costinești, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla,
Jupiter, 2 Mai, Vama Veche, Zona Mamaia Nord, Mamaia Sat,
Mangalia, Neptun-Olimp, Saturn, Techirghiol, Năvodari și Venus din județul Constanța.
71. Se menține obligația ca activitatea în creșe și after-school-uri, să se desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.
72. Se menține permiterea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ a activităților didactice și a altor activități specifice precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.
73. Se propune ca la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se asigură, de către unitatea de învățământ responsabilă, cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază.
74. Se propune menținerea suspendării activității târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață în unele zone publice.
75. În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.
76. În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, utilizarea pârtiilor și/sau a traseelor de schi pentru agrement, precum și organizarea și desfășurarea activității operatorilor economici care le exploatează/întrețin se fac în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.
77. Se propune menținerea obligației de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toți angajatorii la care specificul activității permite această desfășurare a muncii.
78. În vederea evitării aglomerării transportului public, în situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, se propune menținerea obligaţiei de organizare a programului de lucru de către angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale,
indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome,
societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este
deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu
un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât personalul să fie împărţit în
grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin
o oră.
79. Prin incidenţa cumulată la 14 zile se înţelege incidenţa cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi şi a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate şi se transmite şi Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale.
80. Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate în aplicația „corona-forms”, Serviciul de Telecomunicații Speciale va prezenta automat, la ora 10:00, pe platforma „alerte.ms.ro” rezultatul calculului ratei de incidență conform formulei de la pct. 79.
81. Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
82. Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile, astfel cum este calculată potrivit dispoziţiilor pct.79, şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
Anexa nr. 2 la HCNSU nr. 22 din 08.04.2021
Lista țărilor/zonelor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 22 din 08.04.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență