Atac armat în SUA!
Articol de bucurestifm, 16 aprilie 2021, 09:59
Mai multe persoane au fost împuşcate joi seară în SUA, la o facilitate a companiei de curierat FedEx din oraşul Indianapolis, relatează AFP şi Reuters.
Potrivit publicaţiei Indianapolis Star, care citează un comunicat al poliţiei, mai multe victime au fost găsite într-un birou al FedEx în apropiere de aeroportul internaţional din oraş.
Canalul CNN s-a referit la rândul său la un mare număr de victime.
Un responsabil al poliţiei din regiune a confirmat incidentul, dar nu a furnizat alte detalii.