UiPath a devenit prima companie românească care se listează la bursa din New York
Articol de bucurestifm, 22 aprilie 2021, 11:38
Listarea UiPath pe bursa americană reprezintă un moment istoric pentru piaţa de capital din România, dar este un eveniment remarcabil şi pentru SUA, acesta fiind unul dintre cele mai mari IPO-uri din sectorul de software din istoria Statelor Unite.
Conform informaţiilor publicate de Bloomberg, au fost vândute aproximativ 24 de milioane de acţiuni la preţul de 56 de dolari pe acţiune, evaluând UiPath la 29 de miliarde de dolari.
UiPath, companie care numără printre acţionari nume precum Accel, Coatue, Dragoneer, IVP and Sequoia, utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane.
Înfiinţată în România, în anul 2005, sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 ianuarie 2021, UiPath a înregistrat pierderi de 92,40 milioane de dolari, mai reduse decât pierderile din anul anterior, de 519,90 milioane de dolari. Veniturile au urcat la 607,60 milioane de dolari, de la 336,2 milioane de dolari.
UiPath vrea să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara recent că actualii clienţi ai UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.
În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari.