Recompensele oferite de marile magazine pentru reciclare atrag tot mai multi romani
Articol de , 5 august 2014, 13:54
Marile lanturi de magazine au amplasat sisteme de colectare a deseurilor din plastic si a electrocasnicelor.
In schimbul PET-urilor, dozelor de aluminiu sau electrocasnicelor, oamenii primesc bonuri de cumparaturi si, in acelasi timp, protejeaza mediul.
In timp ce la unele dintre magazine recompensa variaza intre 3 bani si 10 lei/kg, la altele nu se ofera nimic in schimb.
De exemplu, un PET valoreaza 5 bani, iar o doza 3 bani.
Pentru electrocasnicele de mari dimensiuni pretul variaza in functie de numarul de kilograme.
Telefoanele mobile, frigiderele, calculatoarele, imprimantele, masinile de spalat si caloriferele se numara printre produsele ce pot fi reciclate.
O doza de aluminiu se degradeaza complet in 100 de ani, pungile de plastic in 30-50 de ani, iar sticlele de plastic nu se descompun niciodata complet. Insa energia economisita odata cu recilarea unui PET ar putea alimenta un televizor timp de 20 de minute si un bec timp de 4 ore.
Fabricile de reciclare a deseurilor, in parteneriat cu marile magazine, redau productiei toate aceste ambalaje, care altfel ar ajunge la gropile de gunoi comune.
Noi refolosim 1% din deseuri, in timp ce belgienii recicleaza 94%. Ce-i drept, ei primesc la schimb chiar si deduceri la impozite. Daca pana in 2020 Romania nu atinge nivelul de 50%, Uniunea Europeana ne va amenda cu 200.000 de euro pe zi pentru neindeplinirea obligatiilor asumate in tratatele de aderare.
In prezent, Romania recicleaza doar 1% din deseuri, dar pana in 2020 ar trebui sa ajunga la cantitatea de 50% impusa de Uniunea Europeana.
Incepand cu anul 2008, tinta de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice este de cel putin 4 kg deseu/locuitor/an, conform legislatiei de la Agentia pentru Protectia Mediului.
Foto: Cosmina Dilimot si Alex Dascalescu