Programul supermarketurilor de Paște
Articol de bucurestifm, 29 aprilie 2021, 15:09
Marile reţele comerciale au anunţat un program special de lucru în perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv 30 aprilie – 3 mai.
Astfel, Magazinele Carrefour vor fi deschise vineri, 30 aprilie, între 7:00 și 21:00 în oraşele cu rata de incidenţă mai mică de 4 la mia de locuitori și până la ora 20:00, în localitățile cu incidența mai mare. Sâmbătă, 1 mai, Carrefour va fi deschis între 7:00 și 18:00, iar duminică și luni, 2 și 3 mai, magazinele vor fi închise.
Vineri, 30 aprilie, magazinele Auchan se deschid la ora 07:00 şi se închid la 20:00, în oraşele cu rata de incidenţă mai mare de 4 la mia de locuitori, respectiv la ora 21:00 în oraşele cu rata de incidență mai mică. Duminică 2 mai, magazinele vor fi inchise.
Magazinele reţelei comerciale Kaufland vor fi deschise vineri, 30 aprilie, între orele 6:00 – 20:00, în oraşele cu rata incidenţei mai mare de 4/1.000 locuitori, iar în oraşele cu rata incidenţei sub 4/1.000 locuitori vor avea program între orele 6:00 – 21:00.
Sâmbătă, 1 mai, magazinele Kaufland vor avea program de funcţionare de la 6:00 la 18:00, iar duminică, 2 mai, în prima zi de Paşti, magazinele Kaufland vor fi închise.
Luni, 3 mai, magazinele se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia între 16:00 şi 17:00, în funcţie de magazin.
Magazinele Lidl vor funcţiona în intervalul orar 7:00 – 21:00 în 30 aprilie şi între 7:00 – 18:00 pe 1 mai.
În prima şi a doua zi de Paşti, respectiv 2 şi 3 mai, toate magazinele Lidl vor fi închise.
Cora anunţă că în Vinerea Mare, 30 aprilie, magazinele se vor deschide mai devreme, respectiv la ora 6:00 şi se vor închide la 21:00, cu excepţia cora Baia Mare, care va deschide la 8:00, cora City Park şi cora Brătianu, care vor deschide la 7:00.
Pe 1 mai programul va fi între orele 6:00-18:00 (cora City Park şi cora Brătianu 7:00-18:00).
În prima zi de Paşti, magazinele cora vor fi închise.
Magazinele Mega Image din Bucureşti vor funcţiona în intervalul orar 06:00 – 20:00 in 30 aprilie iar sâmbătă programul va fi cuprins între 6:00 și 18:00.
Magazinele Mega Image vor fi închise duminică, 2 mai, iar luni vor fi deschise de la ora 6:00.
Magazinele PENNY vor fi închise în duminica de Paşti, 2 mai, iar sâmbătă, 1 mai, vor avea program în intervalul orar 6:00 – 18:00. Luni, a doua zi de Paşti, vor fi deschise între orele 9:00 – 17:00.
În celelalte zile, programul magazinelor PENNY va fi adaptat în funcţie de legislaţia în vigoare.