Începe maratonul vaccinării în București!
Articol de bucurestifm, 7 mai 2021, 09:13
Astăzi, la ora 16:00, se dă startul maratonului vaccinării în Capitală. Oricine vrea să se vaccineze o poate face fără niciun fel de programare, până luni la ora 8:00.
50 de puncte de vaccinare vor fi deschise non stop la Sala Palatului și la Biblioteca Națională. La Sala Palatului vor fi organizate 40 de cabinete de imunizare iar la Biblioteca Naţională – zece cabinete.
Mai multe autobuze din Capitală vor circula și pe timpul nopții în acest weekend pentru a facilita transportul bucureștenilor la centrele de vaccinare și înapoi spre casă.
Este vorba despre autobuzele de pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 și 368.