Tronul Regelui Carol I al României, expus la Muzeul de Artă
Articol de , 7 mai 2021, 17:57
Tronul Regelui Carol I al României va fi expus pe 10 mai, de Ziua Regalității, la Muzeul Naţional de Artă al României.
Se întămplă grație unui parteneriat dintre MNAR şi Muzeul Goleşti.
Piesa de mobilier poate fi admirată în Sala Tronului a fostului Palat Regal, amplasat pe estrada de trei trepte, aşa cum a fost întotdeauna poziţionat.
Tronul şi Spaţiile Istorice, respectiv Sala Tronului, Sufrageria Regală şi Scara Voievozilor pot fi vizitate luni, gratuit, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
Odată cu proclamarea României ca regat, au fost realizate două tronuri, pentru cei doi suverani ai ţării, Regele Carol I şi Regina Elisabeta.
Acestea erau din lemn aurit şi ornate cu pietre preţioase, pe spătar fiind reprezentate cifrele cuplului regal – Carol I şi Elisabeta, realizate în bronz poleit şi aplicate pe plăci de onix algerian.
Tronurile au fost folosite între anii 1885 şi 1947 de către toţi monarhii României.
Sursa: Agerpres