Licitație deschisă pentru preluarea în administrare a Parcului Natural Văcărești
Articol de bucurestifm, 11 mai 2021, 21:55
Ministerul Mediului a deschis licitația pentru preluarea în administrare a Parcului Natural Văcărești din Capitală.
”Parcul Natural Văcăreşti are nevoie de o administrare reală, profesionistă, făcută după cele mai înalte standarde. Sunt convins că noua administrare poate să includă şi să continue toate proiectele bune începute acolo”, a declarat ministrul Tanczos Barna.
Oficialul a mai spus că prima parte a procesului o reprezintă depunerea dosarelor, etapa în care sunt admise o serie de instituții. În acest caz sunt eligibile instituţiile şi regiile publice, institutele de cercetare sau instituţii de învăţământ.
Toţi cei care îndeplinesc criteriile şi doresc să preia administrarea Parcului Natural Văcăreşti pot participa la un concurs de proiecte şi au la dispoziţie 30 de zile pentru a depune dosarele de candidatură.
Întreaga procedură şi toate detaliile au fost deja publicate pe site-ul ANANP – ananp.gov.ro.
Parcul Natural Văcărești a fost declarat arie protejată în 2016, pe 11 mai, și este cel mai mare parc urban din Europa Continentală cunoscut și sub denumirea de ”Delta dintre blocuri”. De asemenea, parcul este prima arie naturală urbană din România.