VIDEO: Diana Voicu, voluntar profesionist: Cred în puterea lui ”ÎMPREUNĂ”!
Articol de Vicentiu Andrei, 12 mai 2021, 19:28
Voluntariatul nu este o profesie, dar trebuie luat în serios și tratat ca atare!
Diana Voicu este trainer și președintele Inițiativa România, dar, în egală măsură, este voluntar profesionist.
Adică un voluntar cu o mare disponibilitate de timp, serios și organizat, care aduce în proiectele sale abilitățile și cunoștințele din meseria de bază.
Diana Voicu a coordonat call center-ul organizat de Geeks for Democracy pentru DSP București și se implică în mișcarea „bloodfluenceri” N-avem sânge care susține donarea constantă de sânge.
Noi nu avem doar responsabilitatea socială de a da înapoi societății, avem și responsabilitatea propriilor noastre fapte!
Voluntariatul are loc în disponibilul de timp al fiecăruia, dar tinde să fie o activitate care îți antrenează abilități din meseriile noastre de bază. Lucrezi în echipe mari și diverse, în mod structurat și eficient, cu scopuri bine stabilite, spune Diana Voicu.
Crede în puterea exemplului și este, la rându-i, un exemplu pentru cei care doresc să ajute, să dea înapoi societății și să schimbe lucruri. Căci aceste sunt motivațiile unui voluntar.
Și atunci…De ce nu se implică mai multă lume în acțiuni de voluntariat?
De multe ori, nu se întâlnește cererea cu oferta. Cei care au nevoie de voluntari trebuie să fie foarte bine organizați! Trebuie să știe ce cer de la voluntari, în ce mod, pentru ce interval de timp! Sistemul de organizare trebuie să țină cont, în primul rând, de disponibilul de timp al potențialului voluntar.
Voluntar nu înseamnă superficial! Nu este suficient să avem la suflet o cauză sau alta, trebuie să fim bine organizați.
Urmărește o ediție ”Întâlniri Capitale” care sper să te determine să cauți o cauză căreia să i te alături, cu toate cunoștințele și abilitățile tale, în timpul tău liber.
Realizator: Flavia VOINEA