Ascultă Radio București FM Live

Încep înscrierile în programul Rabla pentru electrocasnice!

Încep înscrierile în programul Rabla pentru electrocasnice!

Articol de Mircea Apostolescu, 13 mai 2021, 11:28

Administrația Fondului pentru Mediu anunță că, începând cu 14 mai 2021, ora 10:00, se va deschide perioada de înscriere a persoanelor fizice în cadrul programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic. Bugetul alocat Programului în anul 2021 este de 75 de milioane de lei.

Anul acesta, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, astfel încât persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie și de a obține unul sau mai multe vouchere.

Începând cu 14 mai, persoanele fizice au la dispoziție 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică.

„Contul de utilizator” este un element de noutate al acestei ediții a programului și permite atât selecția voucherelor, cât și urmărirea statusului acestora. Pentru eficientizarea procesului de selecție a voucherelor, ediția de anul acesta se va desfășura etapizat.

Etapele de desfășurare a programului:

  • Înscrierea persoanelor fizice în aplicație, prin crearea conturilor de utilizator (14 mai-20 mai);
  • Etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (21 mai – 03 iunie);
  • Etapa II: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile și tabletele (04 iunie-17 iunie);
  • Etapa III: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (18 iunie – 01 iulie).

Înscrierea solicitanților în program constă în crearea contului de utilizator, pentru care se introduc următoarele date: nume, prenume, localitate și județ, cod numeric personal (CNP), adresa de e-mail și numărul de telefon valid. Beneficiarul are obligația de a încărca CI/BI și declarația pe proprie răspundere pusă la dispoziție de AFM până la momentul utilizării voucherului. Valabilitatea voucherelor este de 15 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.

După înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor noi, prima categorie fiind cea a mașinilor de spălat rufe/vase și a frigiderelor/congelatoarelor.

Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 14 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

Concomitent cu înscrierea solicitanților în Program prin crearea conturilor de utilizator, se va desfășura și sesiunea de înscriere în vederea validării comercianților, realizată tot prin intermediul aplicației informatice.

Anul acesta, echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

Altă noutate este faptul că pentru laptopuri și tablete se poate preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală și monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepția latopurilor și tabletelor vechi. De asemenea, pentru mașinile de spălat vase, precum și pentru uscătoarele de rufe se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program.

Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunea dedicată programului

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 07:03

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!

Astăzi, în Capitală, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece dimineaţa. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la...

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:31

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024

Update ora 21.20 – Până la ora 21.00, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 731.990 de...

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:23

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024

Update ora 20:00 – Prezența la vot, la alegerile prezidențiale, a depășit 50%. Până la această oră s-au prezentat la urne 51, 27%...

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!